Acasă Politic Ziua și lista/O altă variantă a Guvernului Orban

Ziua și lista/O altă variantă a Guvernului Orban

DISTRIBUIȚI

În timp ce Ludovic Orban, premierul desemnat, se străduiește să convingă partidele din Opoziție să voteze viitorul Guvern al PNL în Parlament, el are de dus și muncă de convingere în interiorul propriului partid pentru a-i convinge pe lideri să accepte nominalizările pe care le vrea pentru funcțiile de miniștri. În ultimele zile, în interiorul PNL, se aud voci din ce în ce mai nemulțumite de persoanele alese de Orban pentru a face parte din Guvern, unele dintre ele personaje controversate.

O parte a liderilor liberali ar dori ca ministerele cheie să fie ocupate de specialiști, nu de membri de partid, în timp ce Orban însă nu dorește specialiști în guvernul său, cu excepția postului de la Externe, unde își va spune cuvântul Klaus Iohannis. Și la Apărare se pare că va fi numit un ministru agreat de șeful statului.

Orban merge pe varianta miniștrilor politici, membri de partid, unii controversați, alții fără experiență, cum este varianta gândită pentru ministerul Sportului – Gabriel Toncean, președintele Federației de Culturism și Fitness, care este consilier personal al lui Ludovic Orban și care s-a remarcat în activitatea publică printr-un clip în care aleargă în parc alături de președintele PNL și cățelul partidului.

Ultima listă cu miniștrii lui Orban:

Ministerul Sănătății – Vasile Rîmbu, managerul spitalului Județean din Suceava

Ministerul Educației – Monica Anisie, președinte PNL Sector 2, fost secretar de stat la Educație în Guvernul Cioloș

Ministerul Infrstructurii (comasate Transporturile cu Comunicațiile) – Lucian Bode, deputat PNL, președintele Comisiei de Transporturi din Camera Deputaților

Ministerul de Externe – Bogdan Aurescu, consilierul prezidențial pentru politică externă

Ministerul Justiție – Ioan Cupșa, Gabriel Andronache sau Cătălin Predoiu

Ministerul de Interne – Marcel Vela, Laurențiu Leoreanu sau Ion Ștefan

Ministerul Finanțelor -Florin Cîțu, Bogdan Huțucă, Cristian Păun sau Lucian Heiuș

Ministerul Muncii – Violeta Alexandru, președinte PNL București

Ministerul Dezvoltării – Laurențiu Leoreanu

Ministerul Culturii – Vlad Nistor, istoric

Ministerul Agriculturii – Emil Dumitru, președintele Federației ProAgro

Ministerul Fondurilor Europene – Bogdan Glăvan

Ministerul Economiei (comasat cu Energia și Turismul) – Virgil Popescu, deputat, membru în Comisia de industrii

Ministerul Tineretului și Sportului – Gabriel Toncean, președintele Federației Române de Culturism și Fitness

La ministerul Apărării nu va fi numit Șeful Statului Major, Nicolae Ciucă. În cărți pentru acest minister este deputatul Ovidiu Raețchi.

Miniștrii controversați care ar putea să facă parte din Guvernul Orban

Ministerul Justiției

La ministerul Justiției, premierul desemnat Ludovic Orban are în calcul 3 nume de miniștri, toți trei fiind membri de partid, conform unor surse din PNL. Este vorba de Ioan Cupșa, Gabriel Andronache și Cătălin Predoiu.

Ioan Cupșa este membru în Comisia Jurdică din Camera Deputaților și este lăudat de Ludovic Orban pentru contribuția la contestațiile câștigate de PNL la Curtea Constituțională. Cupșa este însă singurul depuatat liberal care a votat în 2017 legea recursului compensatoriu, o inițiativă PSD-ALDE care a dus la eliberarea rapidă din închisori a mii de condamnați care au invocat condițiile de detenție. La momentul respectiv, Cupșa a susținut că a votat legea ”din greșeală”. În 2018, același Cupșa a depus la Parlament o inițiativă de abrogare a legii.

Deputatul PNL s-a remarcat însă atât în Comisia Juridică, cât și în Comisia ”Iordache” prin contrele pe care le-a avut în permanență cu liderii puterii care susțineau modificările legilor justiției sau ale codurilor penale.

O altă variantă luată în calcul de Ludovic Orban pentru ministerul Justiției este Gabriel Andronache, colegul de comisie al lui Ioan Cupșa. Cea de a treia variantă pentru ministerul Justiției este fostul ministru Cătălin Predoiu. Acesta a fost între 2008 și 2012 ministrul Justiției în guvernele Tăriceanu și Boc. Predoiu este cel care a conceput, alături de Alina Bica, codurile penale care au generat numeroase probleme de constituționalitate.

Ministerul de Interne

La Ministerul de Interne cele trei nume luate în calcul de Ludovic Orban sunt Marcel Vela, fostul președinte al Comisiei de apărare din Senat, Laurențiu Leoreanu, deputat PNL, fost primar al Municipiului Roman și Ion Ștefan, deputat PNL și cunoscut om de afaceri din Vrancea.

Conform ultimelor informații din PNL, Marcela Vela nu mai este o variantă pentru acest minister și au rămas ultimii doi, cu toate că Laurențiu Leoreanu este luat în calcul și pentru Ministerul Dezvoltării, acolo unde a iești din cărți secretarul general al partidului, Robert Sighiartău.

Laurențiu Leoreanu este de profesie profesor de matematică. A fost ales consilier local în Roman din partea PSD în 2004. După 4 ani, a trecut la PDL și a fost ales primar al aceluiași oraș. Primarul Leoreanu a susținut în 2014 candidatura Elenei Udrea, care a obținut un loc în Parlament în colegiul din Neamț. Din 2016, Leoreanu este deputat PNL. Acesta face parte din Comisia de Administrație Publică și din Comisia de Buget Finanțe.

De asemenea, o eventuală numire a lui Ion Ștefan este contestată în partid pentru lipsa de experiență în domeniu, fiind apreciat mai degrabă pentru calitățile sale antreprenoriale. Ștefan este un important om de afaceri din județul Vrancea, unde, înainte să ajungă parlamentar, era asociat împreună cu fratele său în grupul de firme Balcanic Prod, cea mai mare societate de profil din ţară.

Ministerul Finanțelor

La ministerul Finanțelor prima opțiune a lui Ludovic Orban este liderul senatorilor PNL, Florin Cîțu, de profesie economist, membru al comisie pentru buget finanțe din Senat. Cîțu a absolvit în 1996 Grinnell College din SUA, specializarea economie/matematică, şi are un master şi un doctorat la Iowa State University. Anterior revenirii în România, Cîţu a mai lucrat ca economist la Banca Europeană de Investiţii şi la banca centrală a Noii Zeelande. Înainte să intre în politică, Cîțu a fost economistul șef al ING Bank.

În cărți pentru ministerul Finanțelor mai sunt economistul Cristian Păun, consilierul lui Ludovic Orban și deputatul de Hunedoara, Lucian Heiuș, de profesie economist. – sursa: Digi24.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

eight − four =