Acasă Anchete Zgonea, condamnat cu executare

Zgonea, condamnat cu executare

DISTRIBUIȚI

Valeriu Zgonea, fost președinte al Camerei Deputaților, a fost condamnat luni de Tribunalul București, în primă instanță, la 3 ani de închisoare cu executare.

Procurorul de ședință al DNA a cerut, în urmă cu două săptămâni, o pedeapsă cu închisoarea pentru Valeriu Zgonea, fostul șef al Camerei Deputaților, în dosarul în care este acuzat de trafic de influență. Fără să individualizeze, magistratul a spus că pedeapsa ar trebui să fie cu executare și orientată spre mediu. Pentru trafic de influență, în formă agravantă, legea prevede o pedeapsă de până la 10 ani de închisoare.

Dosarul a fost trimis în instanţă de DNA Ploieşti în ianuarie 2018, iar pe parcurs au fost audiaţi mai mulţi martori, printre care Liviu Dragnea şi Victor Ponta.

Potrivit rechizitoriului procurorilor DNA Ploiești, ”în perioada iulie 2012 – aprilie 2013, când îndeplinea funcția de președinte al Camerei Deputaților și totodată vicepreședinte al unei formațiuni politice, inculpatul Zgonea Valeriu – Ștefan a acceptat promisiunea făcută de inculpatul Dobrică Dumitru, consilier județean, privind primirea de foloase necuvenite pentru sine, în schimbul influenței pe care a lăsat să se creadă că o are asupra unor funcționari publici și a promis că-i va determina să numească într-o importantă funcție publică o rudă a lui Dobrică Dumitru. Ulterior, inculpatul Zgonea Valeriu – Ștefan a primit de la inculpatul Dobrică Dumitru foloase necuvenite în sumă totală de 62.143 lei, reprezentând contravaloarea unor servicii de turism și cheltuieli legate de construirea unei case de vacanță în județul Covasna. La data de 22 aprilie 2013, ca urmare a demersurilor făcute de Zgonea Valeriu – Ștefan, persoana respectivă a fost numită în funcția de președinte al Centrului Național de Management pentru Societatea Informațională din cadrul Ministerului pentru Societatea Informațională, deși nu avea pregătire de specialitate în domeniu. Ulterior, tot ca urmare a demersurilor făcute de Zgonea Valeriu – Ștefan, persoana respectivă și-a păstrat funcția la nivelul administrației publice centrale, fiind numită, la data de 23 ianuarie 2014, în funcția de subsecretar de stat în cadrul Ministerului Comunicațiilor și Societății Informaționale”.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

three + fifteen =