Acasă Social Washington Post: De acum încolo, spectacole cu stadioane ori săli pe jumătate...

Washington Post: De acum încolo, spectacole cu stadioane ori săli pe jumătate goale

DISTRIBUIȚI

Concertele rock sau cele de muzică clasică, spectacolele de operă ori teatru nu vor mai fi ca cele altădată şi vor arăta complet diferit multă vreme de acum încolo, după ridicarea restricţiilor impuse de pandemia de coronavirus: cu actori sau interpreţi ţinuţi în carantină, la distanţă sigură de public, cu stadioane ori săli de spectacole pe jumătate goale, pentru respectarea măsurilor de distanţare socială, sau cu teste obligatorii de temperatură luate la intrare. Asta, în cazul fericit în care spectacolele vor avea loc. Caz în care biletele vor fi, cel mai probabil, exagerat de scumpe, se arată într-o analiză Washington Post.

La Centrul Naţional Cultural Kennedy Center din Washington este programată, în luna iunie, premiera musicalului „Hamilton”, într-o sală de 2.300 de locuri dar, în noile condiţii, organizatorii se gândesc să ofere alte spectacole în săli mult mai mici, de 50 de locuri, din moment ce „un public de 50 de persoane poate fi OK, dar unul de 2.300 nu”, după cum declară directorul centrului, David Rubenstein.

Este şi cazul City Winery, o companie care deţine restaurante cu muzică live şi diverse spectacole în New York, Washington şi alte oraşe din SUA, al cărei patron Michael Dorf încearcă să găsească soluţii după relaxarea măsurilor de carantină şi izolare impuse de epidemia de coronavirus. O posibilitate: reducerea locurilor din restaurant de la 300 la 150, spaţii mai mari între mese şi încheierea de contracte cu artişti care, în alte condiţii, ar umple stadioane.

Reversul medaliei: preţul unui bilet de intrare ar costa, în astfel de condiţii, 800 de dolari, ceea ce ar mări şi mai mult distanţa socială dintre bogaţi şi cei vor sta acasă deoarece nu-şi permit o astfel de sumă.

În industria teatrului, care deja operează pe muchie de cuţit în această perioadă, opţiunile sunt şi mai limitate. Reprezentanţii teatrului de repertoriu american al univesităţii Harvard au declarat că e posibil ca activitatea artistică să nu fie reluată până în 2021, sau chiar mai târziu de această dată.

”Nu are niciun rost să deschidem jumătate din sălile noastre. Probabil că vom închide tot în două săptămâni”, a declarat Charlotte St. Martin, preşedinte al Broadway League, sindicat care îi reprezintă pe toţi managerii de teatre şi producători din această industrie.

Vor accepta artiştii sau formaţiile rock să cânte pe stadioane pe jumătate pline?

Iar organizarea de concerte rock şi adaptarea acestora la „noua normalitate” ridică o mulţime de provocări.

Rick Mueller, preşedinte al AEG Presents nu se arată deloc surprins de eventualitatea ca artişti precum Pearl Jam, Rolling Stones sau Taylor Swift îşi vor amâna concertele programate în acest an.

În această săptămână, Foo Fighters şi-au reprogramat deja pentru 2021 toate concertele din această vară.

”Cum să mai respecţi normele de distanţare socială, când se sting luminile şi oamenii vor să se adune lângă scenă”, se întreabă Rick Mueller.

Vor accepta artiştii, în acest caz, să cânte în faţa unor stadioane pe jumătate pline? Interpretul Graham Nash, în vârstă de 78 de ani, spune că nu-l interesează câţi bani i se vor oferi. Va prefera să stea acasă, în această perioadă.

Cu festivaluri anulate pe tot globul, spectacolele şi concertele se mută în online. Concerte de muzică clasică ce, în mod normal, ar ocupa o sală de 200 de locuri, au atras zeci de mii de vizualizări în cadrul stream-urilor live. O astfel de performanţă a pianistului Jonathan Biss a adunat luna trecută peste 280.000 de vizualizări.

Organizatorii festivalului de teatru Shakespeare din Cedar City, Utah, au declarat că acest eveniment se va desfăşura, totuşi, în iulie, în următoarele condiţii: actorii vor sta în carantină, sălile de spectacole vor fi mai degrabă golite de public, iar celor prezenţi li se vor lua teste de temperatură. Numărul de spectacole se va reduce de la 9 la 5, iar bugetul alocat va fi redus şi el. – sursa: Digi24.ro

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

2 + 8 =