Acasă Cultura Tradiţii de primăvară

Tradiţii de primăvară

DISTRIBUIȚI

Vine, vine primvara! Adică anotimpul bogat în sărbători, dominat de explozia vieţii după aparenta hibernare de iarnă. Şi primăvara, precum mamele, este generatoare de viaţă. Aşadar, începem cu un elogiu adus acelora care ne-au dat viaţă sau cu soţiile, surorile, fiicele, colegele, prietenele noastre şi, bineînţeles, iubitele noastre.

1 Martie este Ziua Mărţişorului, adică acele daruri aşezate lângă inima lor sensibilă. La 8 Martie, lângă inima şi sufletul lor dăugăm un vestitor al primăverii: ghiocelul! Urmează cei “ 44 de măcinici”, sărbătoare tradiţională în care gospodinele noastre ilfovene pregătesc gustoşi şi dulci măcinici făcuţi manual sau prin noile unelte moderne îmbogățiți cu nuci pisate și scorțișoară.

Prima dintre sărbătorile religioase de primăvară este “Lăsatului secului”. Asta înseamnă debutul celui mai lung post din an: cel al Paştelui (lapte săptămâni). Pregătirile erau febrile: gospodinele cu bucatele, copiii cu cauciucurile care trebuie să ardă  în “dihorniţă”. Trecerea de la un regim alimentar “de iarnă” bogat în proteine bazat pe porcul sacrificat în Crăciunul din anul trecut la unul de primăvară era deosebită. Gospodinele pregăteau de toate: sacrificau o pasăre sau două, după caz, scoteau gustoasa carne de porc conservată în untură, în borcane sau garniţe, fierbeau ouă de la găinile care tocmai declanşau “fluxul productiv de primăvară”. Funcţiona instinctul de reproducere al galinaceelor pentru a ajunge “mame-cloşti”. Dar la mare căutare erau dulciurile: plăcintele de brânză, de dovleac, de mere, scovergarul (un fel de plăcintă crocantă făcută doar din cocă şi cu mult zahăr). Nu lipseau gogoşile simple sau umplute cu gem, marmeladă, rahat, dulceaţă, sau dispărutul magiun ”de casă”. Urmau cornuleţele care înfoliau în ele gem, marmeladă, rahat. Sau pesmeţii “de casă”. Toate acestea se aşezau pe o masă în centrul modestelor camere şi fiecare mânca ce dorea, “pe îndestulate”. Doar urma “postul cel lung”.

Din acea zi de excepţie prezentăm un obicei vechi: finii veneau în vizită la naşi cărora le ofereau cadouri comestibile. Tradiţional era curcanul. Masa era îndestulată cu acele bunătăţi până a doua zi. Cei mai credincioşi nu se mai apropiau de cele “dulci”. Copiii continuau să consume acele bunătăţi. Doar erau copii… Seara urma dihorniţa. Aceasta consta în aprinderea într-o găleată a tot felul de cauciucuri de la încălţămintea veche şi multe alte accesorii… cauciucate. Era ca o epurare-descărcare de vechiturile iernii ce trecu. Găleata se agăţa în vârful unui pom, beldie sau stâlp. Spectacolul oferit de lumina “de sus” era fascinant pentru copii, dar şi pentru adulţi. Acest obicei se păstrează şi astăzi mai ales în condiţiile abundenţei de cauciucuri auto uzate. Dar există și un impediment: avertismentele poliției privind posibilitatea unor incendii…

Un alt obicei era acela în care copiii “asaltau” halviţa. Părinţii cumpărau o bucată de gustoasă halviţă, o legau bine cu o sfoară şi o atârnau de o grindă a casei. Copiii erau legaţi cu mâinile la spate, se înşirau în jurul halviţei tocmai suspendate şi încercau, spre hazul celor prezenţi, ca spectatori, să muşte din ea folosindu-se doar de dinţi şi abilitate. Toţi se mânjeau copios cu lipicioasa halviţă. Într-un final fericit, bucata de halviţă rămasă era eliberată de sfoara agăţătoare şi împărţită, frăţeşte, între combatanţi.

A doua zi, luni, urma “datul în tarbac”. În centrul satului se adunau bărbaţii, se aduceau “câinii leneşi”, li se atârnau o tinichea de coadă şi erau alergaţi de cei prezenţi. Împricinatul câine alerga speriat şi în cele din urmă devenea vrednic şi rău. Ceea ce azi înseamnă curată barbarie împotriva patrupedelor canine! Amintiri, amintiri… – VASILE BOLBOJA

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

fifteen − 9 =