Acasă Economie Societatea de Transport Bucureşti va opera în Ilfov pe 67 de linii...

Societatea de Transport Bucureşti va opera în Ilfov pe 67 de linii regionale

DISTRIBUIȚI

Societatea de Transport Bucureşti (STB) (actuala RATB) va opera în judeţul Ilfov pe 67 de linii regionale, potrivit unui studiu realizat de Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară de Transport Public Bucureşti – Ilfov (ADITPBI), care a fost aprobat de Consiliul General al Municipiului București la 23 august curent.

Asociaţia, înființată în luna iulie 2017, propune prin acest studiu delegarea în regim de urgenţă a serviciului de transport public din Bucureşti şi Ilfov către STB, pe o perioadă de maximum doi ani. Programul de transport public propus de ADITPBI include 67 de linii regionale, faţă de 83 de trasee câte erau propuse la începutul anului şi faţă de cele 21 linii preorăşăneşti operate în present de RATB. De asemenea, studiul de oportunitate arată că începând din ianuarie 2019 viitoarea Societate de Transport Bucureşti va lua măsuri și pentru implementarea sistemului integrat de e-ticketing şi a unei oferte tarifare unitare.

Studiul arată că până când vor fi asigurate toate condiţiile necesare pentru implementarea Programului Integrat de Transport Public de Călători este necesară încheierea unui contract de delegare a serviciului de transport.

 Ilfovenii scapă de coșmarul maxi-taxi

Potrivit studiului, care are la bază Planul de Mobilitate Urbană Durabilă (PMUD) București – Ilfov, 36 de companii private asigură transportul între Capitală şi localităţile din judeţul Ilfov, în baza licenţelor eliberate iniţial pentru perioada 2008 – 2011 şi prelungite ulterior până în decembrie 2018, dar fără să fi fost încheiate contracte de servicii. Licenţele menţionează, însă, doar capetele de traseu, iar şoferii nu respectă un program de transport, se arată în studiu. De asemenea, traseele nu sunt optimizate, orarul de circulaţie este dictat de cerere, întrucât şoferii aşteaptă pasagerii să se îmbarce şi să umple maşina, orele de funcţionare sunt limitate, maşinile sunt mici, vechi, nu sunt întreţinute, nu au aer condiţionat şi încălzire, iar staţiile nu există pentru că şoferii opresc la cererea călătorilor.

”Serviciile se concentrează pe coridoarele majore de intrare în Bucureşti, iar fiecare traseu conectează câteva localităţi din Ilfov, deseori doar un oraş sau o comună individuală, cu o staţie la marginea Bucureştiului. Un număr semnificativ de localităţi nu beneficiază de transport public. În cazul localităţilor mai mari, deşi sunt deservite de transportul public, acestea nu asigură o distribuţie uniformă, fiind concentrat în lungul drumului principal care tranzitează localitatea”, arată studiul de oportunitate.

Delegarea serviciului se va face, astfel, către RATB (care este încă în proces de reorganizare şi transformare în societate pe acţiuni) pe o perioadă de maximum doi ani, urmând ca din ianuarie 2019, ADITPBI să înceapă procedura de contractare a unui operator intern regional pe o perioadă de zece ani. Contractul va fi încheiat prin atribuire directă.

”Contractul va acoperi serviciile actuale prestate cu autobuze, tramvaie şi troleibuze pe teritoriul administrativ al municipiului Bucureşti şi serviciile prestate cu autobuze pe o parte din traseele judeţului Ilfov, conform Programului interimar de transport public de călători (…), până la aplicarea Programului Integrat de Transport Public de Călători, care va reprezenta obligaţia de serviciu public pentru operatori”, se mai arată în studiul de oportunitate al ADITPBI.

De precizat faptul că RATB are în total 1.147 de autobuze, din care sunt scoase zilnic pe traseu 807.

În ceea ce priveşte reţeaua de autobuze care circulă în judeţul Ilfov, la sfârşitul anului 2016, 46 de autobuze asigurau transportul pe 17 linii preorăşeneşti pentru care s-au încheiat contracte între RATB şi 12 localităţi (1 Decembrie, Bragadiru, Buftea, Chitila, Măgurele, Otopeni, Afumaţi, Domneşti, Mogoşoaia, Clinceni, Popeşti-Leordeni și Chiajna). Acum RATB ajunge și în orașul Pantelimon. – CRISTINA ANGHELUȚĂ

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here