Acasă Economie Se schimbă sau nu ceva?

Se schimbă sau nu ceva?

DISTRIBUIȚI

Guvernul a prezentat joi o primă variantă a Formularului 600 prin care toţi cei care au profesii independente şi câștigă din drepturi de autor îşi vor declara veniturile şi vor plăti contribuţiile sociale aferente. Noul mecanism de impozitare va intra în dezbatere publică şi cele mai bune propuneri vor fi incluse în proiectul final care trebuie aprobat până pe 15 aprilie, data la care expiră amânarea fostului Formular 600 contestat de toată lumea. Cel puțin așa susține Guvernul.

Cele șapte declarații care vor dispărea și vor fi comasate sunt: D200 – veniturile realizate din România, D201 – veniturile realizate din străinătate, D220 – venitul estimat/norma de venit, D221 – norme de venit – agricultură, D600 – venitul bază pentru CAS, D604 – stabilire CASS persoane fără venit, D605 – stopare CASS persoane fără venit.

Noul mecanism de impozitare luat în calcul de cei de la Ministerul Finanţelor face o distincţie între profesiile liberale şi drepturile de autor. Astfel, pentru cei cu profesii independente se preconizează ca impozitarea să se facă în felul următor: Impozitul pe venit în cuantum de 10% se va aplica la venitul estimat pentru anul curent;

La plata CASS (asigurările sociale de sănătate) există două situaţii: Dacă venitul estimat cumulat din toate sursele de venit este mai mic de 22.800 de lei pe anul curent, nu se datorează CASS, însă cei în cauză pot opta pentru plata lui. În această situaţie, dacă îşi exercită opţiunea prin Declaraţia unică în termenul legal de depunere, persoanele respective vor fi asigurate 12 luni, dar vor plăti şase luni. În cazul în care acest termen va fi depăşit, facilitatea va fi pierdută, urmând ca CASS să fie plătit pentru tot anul; Dacă persoanele au un venit mai mare de 22.800 de lei anual din toate sursele de venit, datorează CASS calculat la salariul minim brut pe economie (1.950 de lei/lună);

În ceea ce priveşte asigurările sociale (CAS), ele se vor calcula la venitul minim brut pe economie. Pentru cei cu un venit mai mare decât salariul minim brut pe economie, ei pot opta pentru un venit ales la care să se calculeze CAS, dar acesta nu poate fi mai mic decât salariul minim brut. Pentru cei cu venituri lunare mai mici decât salariul minim brut, ei vor fi exceptaţi de la plata CAS, dar pot opta pentru plata asigurărilor sociale în baza unor contracte pe care le pot încheia cu Casa de Pensii.

Se vorbește despre stopajul la sursă, care există

Pentru cei cu drepturi de autor, se ia în calcul plata CASS şi CAS cu stopaj la sursă. De asemenea, acestea vor fi calculate la nivelul salariului minim brut pe economie. Pentru depunerea Declaraţiei unice persoanele nu vor fi obligate să se înghesuie la ghişeele Fiscului pentru că aceasta va putea fi depusă online.

Fără sau cu plăți anticipate?

Prim-ministrul Viorica Dăncilă: ”Contribuabilii depun o singură declaraţie în loc de şapte. Plăţile pentru impozit, CAS şi CASS se fac pentru venitul anului curent, nu al celui precedent. A fost eliminată obligativitatea de a efectua plăţi anticipate, ceea ce anulează penalităţile”, a spus Dăncilă. Cei care îşi vor achita în avans obligaţiile fiscale vor beneficia de o reducere de 10%.

Însă contribuabilul poate să aleagă să efectueze plăţi oricând în cursul anului, în funcţie de necesităţile proprii şi va primi o bonificaţie pentru plata înainte de termenul-limită. Premierul nu a spus care este valoarea acesteia.

Termenul de plată al contribuțiilor datorate este 31 martie 2019.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

2 × three =