Acasă Editorial ROMÂNII DIN UCRAINA ÎNTR-O NOUĂ LOGICĂ SOCIALĂ

ROMÂNII DIN UCRAINA ÎNTR-O NOUĂ LOGICĂ SOCIALĂ

DISTRIBUIȚI

Romanii din UcrainaRomânii din Ucraina au avut un an dificil. 2015 a fost un an al instabilității în țară, al conflictului din Donbas, al continuării înrolărilor în armată, al unor evenimente politice contradictorii, dar și un an al unui anumit dezgheț în relațiile româno-ucrainene. Să recunoaștem: românii din Ucraina au foarte multe probleme de rezolvat, însă – tautologic vorbind -, rezolvările sunt și ele problematice! În afară de lipsa unei comunicări doar constructive dintre liderii politici/nonpolitici de la București și liderii de asociații culturale românești din Ucraina, mai există și problema lipsei unei comunicări interne cu liderii de la Kiev, Cernăuți, Ujgorod, Odesa ș.a. – problemă despre care a scris recent jurnalistul bucureștean Sergiu Dan, originar din regiunea Transcarpatia, Ucraina. Același subiect merită abordat și dintr-o altă perspectivă, una mai largă, sociologică chiar.

Din start trebuie subliniată slaba cunoaștere a problemelor românilor din alte regiuni de frații lor din aceeași țară. Mare mi-a fost mirarea când am aflat în cadrul unei emisiuni difuzate de Radio Cernăuți on-line că nu există vreo legătură, nu există nicio interacțiune dintre redacțiile de radio și TV pentru emisiuni în limba română din Cernăuți și din Odesa (aceasta fiind numită ”moldovenească”). La această trilaterală imaginară se mai alătură și regiunea Transcarpatia. Fiecare trăiește în propria lume, cu propriile probleme, cu propriile nerezolvări și atât. Deci, românii din aceeași țară, ca minoritate, duc lipsa unei comunicări între ei. De ce este absentă comunicarea respectivă? Cine este de vină? Cred că trebuie să lăsăm la o parte aceste întrebări retorice, cu lungi explicații, deseori deconstructive, și să constatăm nevoia creării unor punți comunicative între românii din Ucraina, care ar trebui să fie scopul nr. 1 al tuturor asociațiilor culturale și liderilor politici. Or, o comunitate etnică fără o comunicare interioară riscă să fie înghițită de etnia mai mare, luând în calcul lumea globalizată și agresivă din punct de vedere informațional.

O premisă a apariției acestor legături este dezghețul diplomatic româno-ucrainean. Premisa, însă, nu înseamnă nimic, de aceea și este numită premisă, și nu cauză. Experții politici constată că lucrurile s-au schimbat spre bine în sfera diplomatică. O serie de întâlniri bilaterale au confirmat acest fapt, chiar și mediul de afaceri a început să se uite în direcția țării vecine: cel românesc se gândește la piața ucraineană, iar cel ucrainean – la cea românească. Până se gândesc, este prielnic materializării gândurilor Acordul de liber schimb, implementat de la 1 ianuarie 2016 între Ucraina și Uniunea Europeană. Astfel, europenizarea Ucrainei poate să contribuie la îmbunătățirea situației românilor din acest stat. Nu este o axiomă, nu este o strategie de dezvoltare durabilă, ci este o rampă de lansare a politicii ”laissez faire” în plan etno-cultural. O întrebare ar fi ce va urma după parcurgerea acestei rampe, primejdia constând în apariția unei frici de libertate, ca în tristele scenarii ale lui Erich Fromm.

Să revenim la lucruri concrete. În anul 2015 românii din Ucraina iarăși s-au confruntat cu problema moldovenismului. În așa zisă limbă moldovenească sunt scrise manuale școlare, sunt școli pentru ”moldoveni”, iar Kievul nu dorește, chipurile, să încalce drepturile etnicilor ”moldoveni”. Din păcate, moldovenismul este o mare barieră în calea consolidării unității în mediul comunității românești din Ucraina, limba moldovenească existând oficial și/sau paradoxal în două centre politice: la Kiev și la Tiraspol. Problemele identitare ale Kievului sunt evidente în acest context și nici nu trebuie explicate.

Printre evenimentele pozitive ale anului 2015 sunt forumurile economice româno-ucrainene, deschiderea unui centru cultural român la Cernăuți, inițierea și dezvoltarea mai multor inițiative informaționale, deschiderea unor centre de studii românești etc. Tendințe alarmante: tot mai puține asociații culturale românești din Ucraina au activități publice concrete. La acțiunile culturale participă tot mai puțini tineri. Cei mai în vârstă acuză tinerii, iar tinerii nu înțeleg ce vor seniorii de la ei. Fără să simpatizăm pe cineva, constatăm o ruptură între generații, care nu se va repara de la sine. Din acest punct de vedere, valorile românești, care sunt aceleași și pentru tineri, și pentru cei mai în vârstă, trebuie promovate în mod diferit pentru diferite straturi sociale. Nu este o descoperire, este un adevăr știut de orice membru al unui birou electoral care se ocupă de PR. Așadar, sunt necesare alte strategii, alte viziuni, altă politică a ONG-lor, una racordată la mentalitatea epocii și – de ce nu – la moda informațională, modă adorată de tineri.

Mai mult, în contextul ONG-urilor cu profil cultural alte asociații sunt practic absente: centre media, business cluburi, asociații sportive, uniuni de hobby etc. Nici nu mai vorbim despre reprezentarea politică a românilor din Ucraina, care, din păcate, depinde de conjunctura forțelor politice naționale. Or, fără de o reprezentare politică, o comunitate etnică nu-și poate apăra drepturile în volum deplin. Acestea sunt doar câteva dintre problemele ce țin instituționalizarea culturală a românilor din Ucraina. Fără a fi înțelese la nivel conceptual, la nivel sociologic chiar, abordările concrete de genul ”deschidem”, ”promovăm”, ”finanțăm”, ”venim” etc. riscă să fie din start contraproductive. – Marin Gherman, politolog – www.timpromanesc.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

18 − 3 =