Acasă Economie Rectificarea bugetară, în ședința Guvernului de luni

Rectificarea bugetară, în ședința Guvernului de luni

DISTRIBUIȚI

Ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu, a anunţat că rectificarea bugetară este gata şi că ar putea veni cu ea în şedinţa de guvern de luni.

”În ceea ce priveşte rectificarea bugetară, comunicarea cu ordonatorii de credite este terminată, noi trebuie să mai punem concluziile pe ordonanţa de rectificare. Suntem gata cu ea. Luni am putea veni cu ea în şedinţă”, a spus Cîţu.

Premierul Ludovic Orban i-a atras atenţia că trebuie făcută o analiză foarte exigentă, deoarece este clar că se va înregistra o scădere de venituri ”şi aici va trebui, în paralel cu creşterea anumitor categorii de cheltuieli, să distribuim banii cu multă parcimonie”.

Cîțu a spus că ”există deja o scădere de venituri estimată în jur de 20 de miliarde lei şi o creştere a cheltuielilor de aproape 12 miliarde lei. Deci, în acest context, trebuie să fim mult mai atenţi cu partea de cheltuieli din buget” a precizat ministrul Finanţelor.

El a mai propus prorogarea termenelor pentru depunerea situaţiilor financiare anuale aferente exerciţiului financiar 2019, respectiv a raportărilor contabile încheiate la 31 decembrie 2019 şi prelungirea până la 31 iulie 2020 inclusiv.

Creșterea pensiilor, în funcție de execuția bugetară

Ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, a afirmat că măsura de creştere a pensiilor depinde de execuţia bugetară, iar în ceea ce priveşte dublarea alocaţiilor, aceasta nu este cuprinsă în bugetul pentru 2020, transmite Agerpres. De asemenea, Guvernul analizează posibilitatea amânării unor plăți pentru anul viitor.

”Dacă, în ceea ce priveşte creşterea pensiilor, care erau în bugetul iniţial, am spus foarte clar că depinde de execuţia bugetară. Vom vedea cum merge execuţia bugetară. Presiunile pe buget sunt foarte mari. Ne uităm la toate categoriile de cheltuieli importante din buget. Trebuie să facem o reevaluare şi vom veni cu o soluţie în zilele următoare. Deficitul a crescut semnificativ şi, repet, trebuie să fim toţi solidari în acest moment”, a afirmat Cîţu.

Ministrul de resort a punctat că banii pentru dublarea alocaţiilor nu sunt incluşi în buget, ceea ce creează o presiune suplimentară.

”La alocaţii lucrurile au fost clare. Dublarea alocaţiilor nu a fost făcută la timp, deci nu sunt bani incluşi în buget, în acest an. Vom vedea cum evoluează lucrurile, dar o astfel de promisiune în acest moment… Cei care au făcut această dublare a alocaţiilor nu au indicat sursa de finanţare nicăieri. Am tot cerut această sursă de finanţare, de unde să luăm banii şi nu ni s-a spus.

În acest moment când toate ţările din lume sunt în competiţie, se calcă în picioare pentru a găsi finanţare pentru deficite bugetare record, faptul că aceşti bani nu sunt incluşi în buget, creează o presiune suplimentară.

Aici trebuie să fim clari: dublarea alocaţiilor nu este cuprinsă în buget. Una e să cuprinzi sumele în buget, alta e să le şi plăteşti. De aceea, fac un apel la Parlamentul României să termine cu proiectele populiste, pentru că pe hârtie toţi putem să promitem, dar trebuie să şi livrăm, iar contextul internaţional este foarte dificil în acest moment pentru finanţare”, a spus oficialul de la Finanţe.

Punctul de pensie, principalul indicator folosit pentru indexarea pensiilor, a crescut cu 15% din septembrie 2019, de la 1.100 lei, la 1.265 lei, şi urmează să se majoreze cu 40% din septembrie 2020, în conformitate cu Legea pensiilor, până la 1.775 lei.

Pe data de 20 februarie 2020, ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Violeta Alexandru, confirma, la postul public de televiziune, că pensiile vor creşte cu 40% de la 1 septembrie 2020.

În data de 17 decembrie 2019, în Comisia pentru muncă din Camera Deputaţilor a fost adoptat un amendament prin care cuantumul alocaţiilor pentru copii se dublează, până la valoarea de 300 de lei. În baza propunerii formulată de către Adrian Solomon (PSD), alocaţia pentru copiii cu dizabilităţi ar urma să fie de 600 de lei.

Astfel, au fost aduse modificări OUG 9/2019 pentru modificarea şi completarea legii nr. 61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii, precum şi pentru modificarea art. 58 alin 1 din legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap.

Ministrul Finanțelor: Analizăm amânarea unor cheltuieli pentru 2021. Cele mai mari sunt pe asistenţă socială şi personal

Cele mai mari cheltuieli din buget sunt cu asistenţa socială şi cele de personal astfel că trebuie să reevaluăm acele sectoare sau acea parte a bugetului cu cheltuieli mari, să vedem dacă putem să le amânăm pentru 2021, a declarat, joi, la Realitatea Plus, ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu, potrivit Agerpres.

”Cheltuielile de personal în sectorul public sunt de 109 miliarde de lei pe an, împărţite cu 32 de miliarde de lei autorităţile locale, 56 de miliarde bugetul de stat şi mai sunt vreo 18 miliarde sau restul, cât rămâne, în alte instituţii care sunt cu acţionar majoritar de stat sau parţial şi cu venituri proprii. Am spus că este nevoie de o reevaluare a cheltuielilor bugetare.

În contextul acestei rectificări bugetare, unde avem o creştere a cheltuielilor doar după câteva săptămâni, de aproape 12-13 miliarde de lei şi o scădere a veniturilor în jur de 20 de miliarde de lei sau chiar mai mult, deficitul creşte semnificativ. Problema nu este doar că deficitul creşte, ci că acesta trebuie finanţat. Tot spun asta şi repet: când promitem 1.000 de lei sau 2.000 de lei, trebuie să-i dăm. Asta e problema cu finanţare deficitului, că noi promitem doar pe hârtie.

În acest context, este clar că trebuie să reevaluăm practic acele sectoare sau acea parte a bugetului cu cheltuieli mari să vedem dacă putem să le amânăm pentru 2021. Cele mai mari cheltuieli din buget sunt asistenţă socială şi cheltuielile de personal”, a spus Cîţu.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

eight + 20 =