Acasă Politic Președinții de consilii județene, aleși ca primarii

Președinții de consilii județene, aleși ca primarii

DISTRIBUIȚI

Guvernul va fi obligat să renunțe la OUG prin care alegerea președinților de consilii urma să se facă indirect, prin votul consilierilor județeni aleși, după ce ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, a refuzat să-și dea avizul din motive de constituționalitate.

Ordonanța, avertizează ministrul Cătălin Predoiu, e dată prea târziu, pentru că o decizie a CCR stabilește un termen clar în care se pot produce intervenții asupra sistemului de vot: nu mai puțin de un an înainte de alegeri.

Ministrul Lucrărilor Publice, Ion Ștefan, l-a anunțat marți pe premierul Ludovic Orban, în ședința de guvern, că OUG de anulare a alegerii șefilor de consilii județene în mod direct are un punct de vedere negativ de la Ministerul Justiției și că Autoritatea Electorală Permanentă a recomandat sistarea procedurii de avizare a proiectului.

”Aș vrea să vă aduc la cunoștință, cu părere de rău, că avem un punct de vedere negativ din partea Ministerului Justiției iar Autoritatea Electorală Permanentă ne propune să sistăm procedura de avizare a acestui proiect”, a spus Ion Ștefan despre proiectul de OUG pus în dezbatere publică de ministerul său.

Ministrul Cătălin Predoiu. ”Deși soluția politică este corectă, și eu salut efortul colegului nostru (Ion Ștefan, ministrul Lucrărilor Publice – n.r.), din păcate din punct de vedere constituțional avem o problemă și o vulnerabilitate de netrecut, în opinia mea, pentru că acest sistem nou de alegere a președinților de consilii județene într-o manieră indirectă reprezintă o schimbare față de situația anterioară, ceea ce ar intra în contradicție cu prevederile și conținutul deciziei Curții Constituționale 682 din 2012. Această Curte Constituțională impune păstrarea sistemelor de vot într-o perioadă de un an de zile, înainte de alegeri, neschimbată. Deci, această schimbare nu se încadrează în termenul de un an de zile. Subliniez aici: nu există aceeași situație ca în cazul alegerii primarilor într-unul sau două tururi pentru că acolo avem același sistem de vot, direct. Aici este vorba de cu totul altceva: este o schimbare radicală și ar contraveni principiului securității juridice”. El a spus că soluția este la parlament, singurul care poate ”amenaja” prescripțiile impuse de Curtea Constituțională.

”Soluția este în parlament, prin deblocarea dezbaterilor parlamentare, din păcate oprite printr-o decizie a fostei majorități PSD la nivelul acelei comisii speciale de elaborare și analizare a codului electoral. Dacă parlamentul adoptă și prevede anumite reguli care să amenajeze aceste prescripții ale Curții Constituționale, atunci e voința parlamentului. (…) Nu e în puterea guvernului acest lucru”, i-a recomandat Cătălin Predoiu premierului Ludovic Orban.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

one × one =