Acasă Anchete Mogoșoaia: 60 de kg de cannabis descoperite în rezervorul unui tir

Mogoșoaia: 60 de kg de cannabis descoperite în rezervorul unui tir

DISTRIBUIȚI

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti, împreună cu procurorii DIICOT au destructurat un grup infracțional organizat specializat în procurarea din afara țării, transportul, introducerea în țară și distribuția de droguri de risc, de ordinul zecilor de kilograme.

În cauză a fost documentată activitatea infracțională a doi cetățeni albanezi, de 39 și 41 de ani, un cetățean grec, de 47 de ani și un român, de 44 de ani.

La data de 10 noiembrie 2019, polițiștii au descoperit, pe raza localităţii Mogoșoaia, județul Ilfov, în rezervorul unui cap tractor condus de cetățeanul grec, aproximativ 60 kg. de cannabis, ambalate în 38 de saci din plastic. Conducătorul auto era însoțit de cetățeanul român. Odată cu oprirea autovehiculului în care erau disimulate drogurile, în aceeași zonă a fost oprit și un autoturism în care se aflau cei doi cetățeni albanezi care însoțeau transportul ilicit de droguri.

În cadrul activităților desfășurate, au mai fost ridicate pentru cercetări opt telefoane mobile, opt cartele SIM, 1.130 de euro, 500 de lei și un pistol air soft. Din cercetări a reieșit că drogurile au fost procurate din Spania.

Cetățenii albanezi și cel grec au fost reținuți de procurorul de caz, urmând să fie prezentați Tribunalului București, cu propunere de arestare preventivă, sub aspectul săvârșirii infracţiunilor de ”trafic internațional de droguri de risc” și ”constituirea unui grup infracțional organizat”. Cetățeanul român este cercetat sub control judiciar.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here