Acasă Politic Meleșcanu îi cere lui Iohannis ca Maior să nu mai fie ambasador...

Meleșcanu îi cere lui Iohannis ca Maior să nu mai fie ambasador în SUA

DISTRIBUIȚI

Ministrul de Externe, Teodor Meleșcanu, a anunțat miercuri, la Antena 3, că i-a trimis președintelui Klaus Iohannis propunerea de rechemare de la post a ambasadorului României în SUA, George Maior.

Anunțul vine după ce săptămâna trecută Meleșcanu declara că în două săptămâni va fi finalizată analiza MAE în cazul lui Maior. El spunea că analiza ar putea include și concluzii precum propunerea de rechemare a acestuia din funcția de ambasador al României la Washington.

Tot săptămâna trecută, vineri, MAE a reacționat la scrisoarea deschisă semnată de George Maior, fost șef al SRI și ambasador în SUA, în care acesta critică raportul Comisiei parlamentare de control a SRI, legat de modul în care Serviciul a folosit ANI, susținând că diplomații ar trebui să se abțină de la astfel de atitudini.

Maior este acuzat că a angajat instituția, în perioada 2012 – 2015, în acțiuni ”reprobabile” care au lezat interesele partidelor politice sau ale persoanelor fizice sau juridice și că acesta a mințit Comisia de control, denaturând adevărul cu privire la relația instituțională și personală avută cu fostul șef al Agenției Naționale de Integritate, Horia Georgescu, se spune în raportul Comisiei parlamentare speciale pentru controlul activității SRI, citat de Hotnews.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

four × 3 =