Acasă Info Local LA BRANESTI BATE VANTUL SCHIMBARII

LA BRANESTI BATE VANTUL SCHIMBARII

DISTRIBUIȚI

Andrei Ciozvardă Diaconescu vine la Primărie

Andrei are 28 de ani. Este un tânăr inginer, cu o afacere în domeniul IT. Absolvent al UTCB – Automatică și Informatică Aplicată, și-a terminat studiile la Universitatea din Portsmouth din Marea Britanie și a a finalizat un master în ingineria telecomunicațiilor. Acum face un alt master, la Măgurele.andrei ciozvarda pagina 4

Chiar dacă în urmă cu doi ani nu a putut să facă saltul de la Brănești la Bruxelles, fiind pus pe lista pentru europarlamentare doar ”de încercare”, acum simte că a venit momentul să își spună cu adevărat cuvântul. A ales să candideze pentru postul de primar în comuna natală, Brănești, din partea ALDE.

Rep: Călin Matei: Nu sunteți cam tânăr pentru această funcție?

Andrei Ciozvardă Diaconescu: Deloc. Poate nu am o vârstă venerabilă. Am, în schimb, ceva experiență de viață. Și de politică pot spune. Am trecut prin alegerile de acum doi ani și acum știu cum e cu viața politică de pe meleagurile ilfovene. Am căpătat experiență ”imediată” mai ales pentru că atât în Forța Civică, cât și în PDL, ”înghițit” cam cu forța de PNL am avut funcții de conducere la nivel județean. Acum știu că politica adevărată se face la partid, nu la televizor.

Rep.: De ce ALDE?

A.C.D.: Pentru că în PNL, în ultima vreme, nu m-am mai regăsit. Asta pentru că seniorii nu au ales să pună pe liste și să îi bage în seamă și pe cei tineri dar dornici să se evidențieze și să facă ceva atât pentru partid, cât și pentru comunitate. ALDE e mai aproape de liberalism, de ceea ce cred eu că înseamnă valorile liberale.

Rep.: La început a fost Forța Civică? De ce?

A.C.D.:  Mihai Răzvan Ungureanu, cel care a condus partidul, reprezintă un model pentru mine. Este o persoană integră, are ținută morală, ceea ce la politicienii zilelor noastre vedem destul de rar. Forța Civică, până la fuziunea cu PDL, era formată din oameni noi, fără clienți politici, era fără persoane prinse în mecanismele ”baronilor”.

Rep.: Am înțeles cu implicarea politică. Dar, o candidatură direct pentru postul de primar?

A.C.D.: Așa cum v-am spus am căpătat experiență. Aceasta nu este, deci, prima mea competiție politică. Prima a fost cea în interiroul partidului, când în 2013 am câștigat președinția organizației de tineret și studenți Forța Civică  (OTS-FC) – filiala Ilfov. Apoi, în 2014 am fost ales vicepreședinte la nivel național al OTS, iar în 2015 prim-vicepreședinte al PDL, iar după fuziune, al PNL, la nivel de județ. Așa că, atunci când mi s-a propus să candidez la alegerile europarlamentare nu am respins apriori propunerea. Este adevărat, era un nivel înalt, dar niciodată nu vei reuși să faci ceea ce îți propui dacă îți stabilești obiective mici. Așa că am decis să candidez. Iar acum cred că pot face mai mult.

Rep: În general, electoratul român este slab informat în legătură cu ceea ce înseamnă alegerile, fie ele locale, unde se spune că mai mult contează omul, nu partidul. Ce vă recomandă pentru primărie?

A.C.D.:  Oamenii nu știu pentru că nu vor să știe, pe de o parte, iar e de altă parte, dacă priviți cu atenție, nici politicienii cu experiență nu prea sunt interesați să le explice. Ei ar trebui să știe de ce este important să voteze și ce efecte poate avea, în timp, votul pe care l-au exprimat. Că în funcție de lista pe care au ales-o pentru consiliul local se formează majoritățile în primărie și că acestea sunt cele care decid traseul localității.

Rep: Cum îi veți motiva pe alegători? Veți oferi mici atenții pentru a vă vota?

A.C.D. Oamenii trebuie să înțeleagă că a primi cadouri de la partide sau politicieni este un act de corupție. Și din partea celor care le oferă, și din partea celor care primesc. Ar trebui să înțeleagă că, ori de câte ori acceptă o asemenea propunere, sunt părtași la un act de corupție. Mai mult, nimic nu este gratis. Tot ceea ce primesc este, într-un fel sau altul, din banii lor și că îl vor plăti înzecit în următorii ani. Îmi doresc ca în campania electorală pentru localele din 5 iunie să nu mai întâlnim astfel de situații, să fie o campanie curată, așa cum sunt și intențiile noastre, ale tinerilor din politică, să putem să demonstrăm că entuziasmul și energia noastră, ale tinerilor, pot schimba lucrurile. Avem nevoie de asta, la fel cum avem nevoie și de experința celor mai vechi în politică, dar integri. Iar la Brănești bate vântul schimbării. Se simte!

Rep.: Ce proiecte pentru Brănești aveți?

A.C.D.: Aici sunt multe de făcut, chiar dacă localitatea s-a dezvoltat. Mai e mult de lucru la infrastructură, la proiectul de apă și canalizare, la siguranța locuitorilor. Un subiect delicat este cel referitor la transportul în comun, aici primarul neavând prea multe competențe, dar cu mai multă împlicare reușind să îmbunătățească viața celor care muncesc în Capitală. Ne mai trebuie, de asemenea, cel puțin o grădiniță cu program prelungit, iar atragerea investitorilor în zonă, chiar dacă suntem în coasta orașului Pantelimon, trebuie să devină o prioritate pentru că de oamenii de afaceri depinde și crearea locurilor de muncă pentru tinerii din Brănești. Așadar, cred că a venit vremea să se mai schimbe echipa și la primărie. E nevoie de un suflu nou, iar locuitorii din Brănești au înțeles acest aspect.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

2 + 19 =