Acasă Editorial Iohannis supus caznelor interne? Sau externe?

Iohannis supus caznelor interne? Sau externe?

DISTRIBUIȚI

iohannis_diaspora_15981600EDITORIAL SORIN ROSCA STANESCU

 

Sunt din ce în ce mai mulţi ghicitori în stele care susţin că, în 2016, preşedintele Klaus Iohannis va avea uriaşe probleme de politică internă. Unii merg chiar atât de departe încât prezintă scenariul debarcării sale, în plin an electoral, printr-un referendum de demitere. Eu îmi permit să avansez o altă ipoteză. Marile probleme ale şefului statului vor veni din altă direcţie. A agendei externe. Să analizăm, pe rând, cele două provocări.

Spun unii că, acum, Klaus Iohannis are ce şi-a dorit. Guvernul său. Cu ajutorul căruia va face prestidigitaţie. Încercând o operaţiune nemaipomenită până în prezent. Cu excepţia unor situaţii cu totul speciale. Când trebuia demis şi nu a fost demis un preşedinte. Klaus Iohannis, vezi Doamne, va încerca să construiască ceea ce, de voie – de nevoie, s-a realizat într-o zi, recent, în Parlamentul României. Şi anume un consens între dreapta şi stânga. O alianţă. Atât de puternică încât să-l menţină pe Cioloş mult şi bine la guvernare.

Tocmai de aici i s-ar trage preşedintelui. Forţate la o asemenea retragere ruşinoasă din Executiv, în plin an electoral, cele două mari partide vor riposta. Mimând susţinerea lui Cioloş, ele vor lovi năprasnic Guvernul, prin intermediul presei şi al agenţilor de influenţă din interiorul propriului electorat. Ori al societăţii civile. Şi vor încerca să forţeze, înainte de parlamentare sau poate chiar de locale, preluarea guvernării de către ele.

O alianţă dorită de preşedinte pentru realizarea unui consens în jurul lui Cioloş, se va transforma, astfel, într-o altfel de alianţă. Nedorită de preşedinte. Şi realizată tocmai pentru debarcarea Guvernului Cioloş. Dar pentru a nu se mai repeta istoria, PSD şi PNL, spun gurile rele, în conivenţă cu eşaloanele militare ale serviciilor vor decide suspendarea preşedintelui. Şi organizarea unui referendum pentru demiterea sa. Motivul va fi procesul pierdut legat de proprietatea imobiliară a familiei Iohannis.

Este un scenariu care nu cred că rezistă unei analize mai atente. Argumentele care au determinat PSD şi PNL să refuze guvernarea şi să opteze împreună cu Klaus Iohannis pentru un Guvern birocrato-tehnocrat, rămân valabile şi în 2016. PNL chiar dacă accelerează procesul de fuziune are nevoie de timp pentru a fi în stare de o bună guvernare, în timp ce PSD este avantajat de condiţia sa de partid, aparent, în opoziţie, dar, în realitate, la butoane, întrucât îi vor rămâne fideli miile de funcţionari publici pe care i-a instalat în funcţie. Iar Klaus Iohannis este încă atât de popular încât este imposibil de imaginat că cetăţenii vor vota pentru demiterea lui. Indiferent care ar fi pretextul invocat. Într-o asemenea încercare, dreapta şi stânga ar sfârşi rupându-şi dinţii. De aceea nu cred în prognoza “cititorilor în stele”.

Să analizăm acum al doilea scenariu. Cel avansat de mine. Conform căruia, în timp ce Guvernul Cioloş va supravieţui târâş – grăpiş, deloc glorios, dar administrând de bine, de rău ţară până la alegeri, nemulţumirile populaţiei vor fi estompate de alegeri. Care vor fi ca un fel de supapă a oalei de presiune politică. În schimb, vor exista mari provocări externe.

Prima şi cea mai importantă este mult invocata solidaritate a statelor europene. O solidaritate care, aşa cum s-a văzut, este folosită doar în beneficiul celor puternici. Iar acum, în 2016, presiunile vor fi uriaşe. Statul Islamic nu se lasă cu una, cu două. Dimpotrivă. Cu cât i se administrează lovituri mai puternice, care  până una-alta, sunt exclusiv aeriene, cu atât terorismul se generalizează, iar teroriştii devin mai motivaţi. Să acţioneze nu numai acolo, în Siria şi Irak, ci în întreaga lume. Un frison al fricii şi nesiguranţei a cuprins Bruxelles-ul. Ultimul gest care dovedeşte acest lucru este fără precedent. S-a luat decizia, chiar de aceste sărbători, ca în urările de bine pe care oamenii şi le transmit unii altora de multe secole să nu mai fie invocat numele Domnului. Să se renunţe la orice accent creştin. Urările să aibă un caracter cât mai general. Pentru a nu leza sentimentele religioase ale celorlalte comunităţi non-creştine care trăiesc în Europa.

Iar aceste comunităţi devin din ce în ce mai mari. Până când explodează. Pentru că, în ciuda bunelor intenţii afişate şi a declaraţiilor demagogice, comunităţile, în special cele musulmane, sunt enclavizate. Şi forţate, pentru a-şi respectă propriile obiceiuri, să-şi educe copii în şcoli separate. Se creează astfel, în marile oraşe ale Europei, civilizaţii paralele. Care, stimulate de Statul Islamic, de Noul Califat, vor exploda. În războaie de gherile urbană.

În 2016 va creşte, la un nivel fără precedent, valul migrator care loveşte Europa. Cele mai puternice state europene vor invoca mai mult decât oricând solidaritatea. Încercând să împingă, până la limită, valul migrator către periferiile Uniunii Europene. Adică fix în ţări cum este România. Cotele obligatorii vor deveni un fel de secure deasupra gâtului românilor. Iar Klaus Iohannis, în calitate de preşedinte, se va afla între ciocan şi nicovală. Iar aceasta nu este decât una dintre provocările externe. Cea de-a doua este războiul care bate la uşile României. Pe scurt, Rusia a câştigat imens în influenţă, în 2015. Putin a arătat că ştie să rişte până la inconştienţă. Fiindcă i-au reuşit toate figurile, fiindcă Europa a fost slabă, iar America aşijderea – şi să nu uităm că Statele Unite se confruntă cu alegeri extrem de dificile – este greu de imaginat că Moscova nu va escalada din nou. Şi unde ar putea-o face? În Ucraina, cu siguranţă. Putin stă cu privirea fixă pe Gurile Dunării. Şi este, realmente, obsedat de Deveselu. Susţine sus şi tare, şi într-un fel pe bună dreptate, că, în timp ce bazele sale de rachetă nu pot atinge Statele Unite, Statele Unite, prin Deveselu, poate atinge Moscova. Şi aceasta este doar a două provocare pentru Klaus Iohannis. Un preşedinte al unui stat extrem de slab din punct de vedere militar. Şi căruia nu i se permite să riposteze, nici măcar verbal, ameninţărilor Moscovei. Despre alte provocări externe, poate nu la fel de spectaculoase, dar, cu siguranţă, la fel de periculoase, în analiza viitoare.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

14 − 8 =