Acasă Politic Iohannis a recuperat ce a pierdut PNL / Orban, din nou premier...

Iohannis a recuperat ce a pierdut PNL / Orban, din nou premier desemnat/Mâine seară vom avea guvern ”plin”

DISTRIBUIȚI

Așa cum era de așteptat, președintele Klaus Iohannis l-a desemnat din nou pe Ludovic Orban pentru funcția de premier. Votul urmează să fie dat mâine, printr-o procedură specială.

”Având în vedere situația specială am decis și am făcut aceste consultări sub formă de teleconferință. Am discutat cu tote partidele și pot să trag câteva concluzii. Prima, toate discuțiile au fost foarte bune, foarte constructive. Toate abordările au fost consistente, mature și constructive. Toată lumea a înțeles că suntem într-o situație de criză în care nu e loc de răfuieli politice, e nevoie de soluții și asta foarte urgent. În cadrul acestor consultări am primit o singură propunere. Avem în momentul de față un guvern în funcțiune. Guvernul Ludovic Orban care a lucrat foarte serios și foarte bine indiferent dacă a fost cu puteri depline sau interimar. Am luat împreună măsurile cele mai potrivite la timpul potrivit. Este de neimaginat să schimbăm totul peste noapte fiindcă atunci nimic n-ar mai funcționa. Așadar, singura opțiune pe care am primit-o este Ludovic Orban și l-am desemnat pentru poziția de prim-ministru al guvernului. Am promisiuni că se vor implica în Parlament pentru a trece în foarte scurt timp posibil deja mâine, să avem votul de învestire al Guvernului Orban, un vot care se va da în condiții speciale. Mă aștept de la toate partidele să fie parte a acestui efort comun, în așa fel încât să ne concentrăm pe combaterea coronaviruslui”, a declarat Iohannis.

PSD votează guvernul pe care l-a dat jos

Marcel Ciolacu, președintele interimar al PSD, și-a anunțat colegii din partid că mâine va fi dat votul pentru noul guvern și i-a îndemnat să voteze Cabinetul Orban 2, avertizând că de săptămâna viitoare este posibil ca activitatea Parlamentului să fie suspendată.

”Stimați colegi, este absolut necesar ca mâine să învestim un guvern cu puteri depline, având în vedere că Parlamentul probabil își va suspenda activitatea în scurt timp. Vă rog să fiți mâine de dimineață în București și să participați la ședință. Vă asigurăm că vor fi luate toate măsurile necesare pentru a fi protejați. Vom intra pe rând în sală, în grupuri mici și nu înainte de a face cu toții testul COVID-19. Să fim responsabili și să ne gândim că în aceste momente grele pentru țară punem mai presus de noi sănătatea și siguranța oamenilor”, le-a transmis Ciolacu colegilor din partid.

Având în vedere noul context, procedura parlamentară: fiecare parlamentar va fi testat și echipat, iar votul va fi dat într-o sală dezinfectată. Fiind o situație excepțională, conducerea Parlamentului a stabilit deja o procedură, care urmează să fie aprobată în ședința de la ora 17.00. La ședința conducerii Parlamentului, de la orele 17.00, unii parlamentari vor fi prezenți telefonic.

De mâine dimineață, într-o singură sală, cu membri de la toate partidele (în funcție de comisie vor mai intra și alții) vor fi audiați miniștrii. Cei aflați în carantină vor fi audiați prin sistemul video.

Votul de învestitură se va da într-o sală dezinfectată, unde va intra unul câte unul și va vota. Toată lumea va purta echipament de protecție și va fi testată.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

five + ten =