Acasă Economie Instant Factoring: Lichiditățile companiei, o problemă majoră a micilor antreprenori români

Instant Factoring: Lichiditățile companiei, o problemă majoră a micilor antreprenori români

DISTRIBUIȚI

Gradul de îndatorare al microîntreprinderilor a fost de 73% în 2018.

Microîntreprinderile din România întâmpină dificultăți în a-și menține o situație financiară pozitivă. Gradul de îndatorare (datorii totale/active totale) al acestora la nivel de sector a ajuns la 73%, cele mai afectate fiind companiile cu o cifră de afaceri mai mică de 50.000 euro, atingând 81%. Comerțul cu amănuntul se află la 90%, în timp ce mai bine capitalizate sunt firmele din sănătate cu 49% și servicii profesionale cu 52%. Analiza face parte dintr-un studiu realizat de Instant Factoring despre evoluția microîntreprinderilor (firme cu cifra de afaceri de până la 500.000 euro) pe baza datelor preliminare la 2018.

Dintre cele 525.000 de companii ale sectorului, 37%, însemnând 197.000, au înregistrat capitaluri proprii negative. Datoriile curente, de sub un an, au fost de 122 miliarde de lei și au reprezentat 60% din totalul datoriilor.

Microîntreprinderile au înregistrat un volum de creanțe de 58,8 miliarde lei, cea mai mare concentrare găsindu-se în intervalul mediu de cifră de afaceri al sectorului, cu aproape 20 miliarde lei, reprezentând 33,6% din total. Primele trei sectoare care cumulează cele mai mari volume sunt construcțiile cu aproape 10 miliarde lei, activitățile profesionale cu 7,4 miliarde lei și 6,9 miliarde lei.

Un alt aspect îngrijorător este și durata mare de încasare a creanțelor, care duce mai departe la neplata datoriilor și afectează direct nivelul de lichidități al firmelor din sector. Pentru companiile cu cifra de afaceri de până în 50.000 euro, perioada medie de încasare a creanțelor (DSO) a ajuns la 228 de zile, iar cea de plată a datoriilor (DPO) la 538 de zile. Media sectorului a fost de 164 de zile la încasare și 341 de zile la plată. Comerțul cu amănuntul, sănătatea & asistența socială și HORECA încasează cel mai repede la 45 de zile, 67 de zile și 73 de zile. Din punct de vedere al achitării datoriilor, cele mai prompte sunt sănătatea & asistența socială, transporturile & depozitarea și educația, cu 110 zile, 174 zile și 184 zile.

Pentru consecvența datelor, perioada medie de încasare și cea de plată au fost calculate folosind cifra de afaceri, astfel încât sectoarele de Intermedieri financiare & Imobiliare au fost excluse.

Pentru a-și regla nivelul lichidităților din companie, unele firme au optat pentru credite. Acestea au crescut cu 4,8% față de decembrie 2017 și cu 15,6% față de decembrie 2013, sectorul serviciilor beneficiind de cea mai mare pondere, de 45%.

”Nivelul lichidităților este unul dintre indicatorii care măsoară succesul unei companii, iar pentru a-l păstra la un nivel pozitiv, antreprenorii au la îndemână și alte soluții de finanțare, care nu măresc gradul de îndatorare. Factoringul este una dintre acestea, o modalitate rapidă și ușor accesibilă, care presupune încasarea facturilor înainte de termen, contra unui comision fix, pentru a permite accesul la lichidități și derularea activităților curente ale companiei”, a declarat Adina China-Birta, Country Manager, Instant Factoring.

”Estimăm că volumele de finanțare la nivelul microîntreprinderilor prin produse factoring își vor menține tendința de creștere din ultimii 4-5 ani, având potențial de a ajunge chiar la 10% din totalul pieței care este tradițional corporate. În 2019 am înregistrat o creștere de peste 5 ori a volumelor finanțate, ajutând antreprenorii să-și acopere nevoile de lichidități pentru derularea activităților curente ”, a completat Adina China-Birta.

Riscurile de finanțare apar atunci când o entitate nu poate obține fonduri suficiente pentru îndeplinirea obligațiilor financiare. Datoriile comerciale au reprezentat 19% din total în 2018, iar comerțul cu amănuntul, construcțiile și comerțul cu ridicata au avut peste jumătate din volumul sectorului economic.

Din punct de vedere al plăților restante și la furnizori, sectorul construcțiilor a atins 2 miliarde lei, urmat de comerțul cu ridicata cu 1,6 miliarde lei și de industria prelucrătoare cu 700 milioane lei. Companiile active in sectoarele apă & salubritate și educație au avut cele mai mici plăți restante, de 27,7, respectiv 12,9 miliarde lei în 2018.

Impozitele și contribuțiile plătite de micro companiile românești la bugetul de stat au fost de 4,2 miliarde de lei în 2018. Intervalul de mijloc al sectorului reprezentat de firme cu cifra de afaceri între 50.000-250.000 euro au avut cele mai mari volume de plăți în taxe și impozite, 1,8 miliarde lei, însemnând 43% din total.

Chiar dacă la nivel de sector micro-companiile înregistrează creșteri în evoluția numărului de companii și a cifrei de afaceri, problemele cu forța de muncă, nivelul de îndatorare, rapiditatea cu care își recuperează banii din piață și lipsa lichidităților, le poziționează într-un context nefavorabil asigurării activității curente și mai ales dezvoltării. Toate acestea în timp ce obligațiile financiare, precum plata salariaților și a taxelor și impozitelor, nu pot fi amânate.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

seventeen − ten =