Acasă Economie Finanțare maximă de 119.000 de euro în cadrul programului ”Noua Casă”

Finanțare maximă de 119.000 de euro în cadrul programului ”Noua Casă”

DISTRIBUIȚI

Finanţarea bancară acordată pentru achiziţia unei locuinţe noi în cadrul programului ”Noua Casă” va fi în valoare de maximum 119.000 de euro şi va acoperi maximum 85% din preţul de achiziţie a locuinţei, se menţionează în comunicatul remis joi de Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii (FNGCIMM).

”FNGCIMM anunţă demararea în scurt timp a noului program Noua Casă, iniţiat de Guvernul României, care va continua în bună măsură spiritul programului Prima Casă, dar care aduce noi facilităţi în schema de finanţare-garantare oferită de stat, prin Ministerul Finanţelor Publice. (…) Modificările aduse de noul program se referă în principal la plafonul creditelor ce pot fi accesate de către beneficiari pentru achiziţia de locuinţe noi sau asimilate şi alte tipuri de locuinţe, după cum urmează: credit destinat achiziţiei unei locuinţe noi sau asimilate de maximum 140.000 EUR, echivalent lei compus din finanţarea acordată de instituţia de credit, în valoare de maximum 119.000 EUR, echivalent lei şi avansul plătit de beneficiar. Finanţarea acordată de instituţia de credit este garantată de către stat, prin Ministerul Finanţelor Publice, în procent de maximum 60%, exclusiv dobânzile, comisioanele şi spezele bancare aferente finanţării garantate şi acoperă maximum 85% din preţul de achiziţie al locuinţei, dar nu mai mult decât valoarea rezultată din raportul de evaluare a locuinţei”, se precizează în comunicatul remis de FNGCIMM.

Cel de-al doilea tip de credit inclus în programul Noua Casă se referă la achiziţia celorlalte categorii de locuinţe decât cele noi sau asimilate, pentru care finanţarea acordată de instituţia de credit este de 66.500 de euro şi care acoperă maxim 95% din preţul de achiziţie.

”Credit destinat achiziţiei celorlalte categorii de locuinţe de maximum 70.000 EUR, echivalent lei compus din finanţarea acordată de instituţia de credit, în valoare de maximum 66.500 EUR, echivalent lei şi avansul plătit de beneficiar. Finanţarea acordată de instituţia de credit este garantată de catre stat, prin Ministerul Finanţelor Publice, în procent de maximum 50%, exclusiv dobânzile, comisioanele şi spezele bancare aferente finanţării garantate şi acoperă maximum 95% din preţul de achiziţie al locuinţei, dar nu mai mult decât valoarea rezultată din raportul de evaluare a locuinţei”, potrivit comunicatului Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii.

FNGCIMM subliniază că prin locuinţă nouă se înţelege orice locuinţă, recepţionată la terminarea lucrărilor, cu cel mult 5 ani înainte de data solicitării creditului garantat precum şi locuinţele supuse unor lucrări de intervenţie în vederea consolidării şi/sau reducerii riscului seismic recepţionate la terminarea lucrărilor cu cel mult 5 ani înainte de data solicitării creditului garantat.

Avansul reprezentat de diferenţa dintre preţul de achiziţie al locuinţei rezultat din promisiunea bilaterală de vânzare şi finanţarea garantată se plăteşte de către beneficiar, în valoare de minim 15% din preţul de achiziţie al locuinţelor noi şi asimilate, respectiv minim 5% din preţul de achiziţie al celorlalte categorii de locuinţe, menţionează FNGCIMM.

”În ceea ce priveşte criteriile de eligibilitate în cadrul programului, acestea au rămas neschimbate, astfel poate avea calitatea de beneficiar al Programului orice persoană fizică care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii: la data solicitării creditului garantat, declară pe propria răspundere fie că nu deţine în proprietate exclusivă sau împreună cu soţul ori soţia nicio locuinţă, indiferent de modul şi de momentul în care a fost dobândită, fie că deţine în proprietate exclusivă sau împreună cu soţul ori soţia cel mult o locuinţă, dobândită prin orice alt mod decât prin Program, în suprafaţă utilă mai mică de 50 mp; achiziţionează sau construieşte o singură locuinţă, printr-un credit acordat şi garantat în condiţiile Programului; are calitatea de împrumutat în raport cu finanţatorul”, se precizează în comunica.

În cadrul programului Noua Casă se introduc norme tranzitorii prin care contractele de garantare şi promisiunile de garantare încheiate şi aflate în derulare la data intrării în vigoare a prezenţei ordonanţe de urgenţă continuă să producă efecte în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare la data emiterii lor, precum şi norme tranzitorii referitoare la solicitările de acordare a unei finanţări garantate aflate în curs de analiză la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă prin care li se aplică dispoziţiile legale în vigoare la data depunerii lor la finanţator.

Beneficiarii programului pot efectua rambursarea anticipată parţială sau integrală, fără perceperea vreunui comision de rambursare anticipată.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

1 + fourteen =