Acasă Info Local Definitiv: Primăria Capitalei, bună de plată către Costanda

Definitiv: Primăria Capitalei, bună de plată către Costanda

DISTRIBUIȚI

Înalta Curte de Casație și Justiție a dat marți sentința definitivă în procesul dintre Primăria Capitalei și omul de afaceri Costică Costanda, păstrând decizia Curții de Apel din 2018. Potrivit minutei de ședință, Primăria București e obligată să îi plătească lui Costanda circa 76 de milioane de euro ca urmare a anulării contractului de schimb de terenuri agreat de părţi, în anul 2008, prin care Primăria Capitalei a oferit familiei Constanda un teren în Satul Francez, pentru terenul aferent Parcului Bordei. În schimb, Primăria București va primi înapoi terenul din Satul Francez.

Procesul dintre Primărie şi familia Constanda durează de peste 11 ani şi reprezintă o afacere imobiliară extrem de controversată care datează din mandatul de primar general al lui Traian Băsescu.

Practic, instanța obligă Primăria la plata către familia Constanda a contravalorii terenului din Parcul Bordei, scrie G4Media.ro.

Minuta ședinței de la Înalta Curte:

”Anulează ca netimbrat recursul declarat de reclamanţii Constanda Costică şi Constanda Maria împotriva deciziei civile nr. 832A/2018 din 11 iulie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a IV-a Civilă. Respinge recursurile declarate de pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primarul General al Municipiului Bucureşti împotriva deciziei civile nr. 832A/2018 din 11 iulie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a IV-a Civilă şi a încheierilor din 13 iunie 2016, 25 iunie 2018, 4 iulie 2018 şi 10 decembrie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a IV-a Civilă, ca nefondate. Respinge recursul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti prin Consiliul General al Municipiului Bucureşti împotriva deciziei civile nr. 832A/2018 din 11 iulie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a IV-a Civilă, ca nefondat. Respinge recursul declarat de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva deciziei civile nr. 832A/2018 din 11 iulie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a IV-a Civilă, ca nefondat. Irevocabilă”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

11 − 10 =