Acasă Editorial D-ale colindatului!

D-ale colindatului!

DISTRIBUIȚI

În acest ultim articol din 2018 renunţăm la a avea ca subiect încrâncenatele probleme politice, economice, atât naţionale, cât şi europene. Ne vom opri aupra tradiţiilor seculare ale poporului nostrum, dar mai ales ale celor ilfovene generate de dubla sărbătoare – Crăciunul (Naşterea lui Iisus Hristos) şi trecerea la Noul An.

Debutul seriei de sărbători de iarnă îl marchează sacrificarea porcului din gospodărie condimentat cu tot tacâmul de obiceiuri: pârlitul (pe timpuri se făcea numai cu paie) un adevărat spectacol, mai ales pentru copii. Apoi degustatul şoriciului, urmat de tradiţionala “pomană a porcului”. Urma o obligatorie pauză în consumul cărnii de porc până în ziua de Crăciun. De asemenea, urma, pentru copii, unul dintre cele mai aşteptate obiceiuri: colindatul. Pregătirile febrile începeau cu mai mult timp înainte. Întâi, mental, fiecare reproducea plăcutele senzaţii generate de tradiţionalul obicei. Apoi, material: fiecare copil pregătea câte o traistă încăpătoare pentru cele “colindate”, plus ciomegele cu care se apărau de câinii cei răi şi neprimitori. La colind participau şi fetele şi băieţii. Se repetau de zor cuvintele colindului propriu-zis. Prezentăm o variantă simplă, uzitată în spaţiul nostru ilfovean: Foaie verde portocală / Noi suntem copii de şcoală / Şi-am venit să colindăm / Pe la case să urăm / Bună dimineaţa la Moş Ajun / C-a venit şi Moş Crăciu / La anu’  şi la mulţi ani!

Pentru cei mici există o altă variantă în care versul ”Noi suntem copii de şcoală” este înlocuit, evident, uşor ironic, cu versul ”Noi suntem copii de…ţâţă”. Erau însoţiţi de părinţi, care profitând de ţânci, erau serviţi cu câte un pahar de vin şi, de multe ori, aceştia se întorceau acasă pe mai multe cărări… D-ale colindatului!

Copiii colindau în cete mai mari sau mai mici. În unele sate, colindul începea după miezul nopţii. Copiii aşteptau cu nerăbdare, grupaţi în câte o casă, semnalul plecării la colindat. Colindătorii primeau nelipsiţii covrigi, apoi nuci, mere sau gutui. În timpuri mai noi au început să fie daţi biscuiţi, turtă dulce, eugenii, bomboane. La mare preţ erau covrigii “de casă” pregătiţi (prăjiţi) tocmai atunci care, calzi fiind, erau mâncaţi imediat.

Vai de câinii care se aventurau să-i atace pe colindători. Erau imediat puşi la respect cu lovituri de ciomege. Mai existau şi gospodari care (precum în Humuleştii lui Creangă) după ce epuizau rezervele de covrigi încuiau porţile. Au fost şi cazuri când aceştia s-au trezit dimineaţa cu poarta scoasă din balamale (ţâţâni) şi mutată în altă parte. Finalul colindatului avea un farmec aparte: colindătorii veneau acasă, deşertau traista cu “recolta” colindatului şi făceau inventarul.

Ziua de 24 decembrie era una liniştită în aşteptarea primei zi a Crăciunului. Copiii se întâlneau şi, conform “inventarului” anterior privind “recolta” de covrigi, nuci, biscuiţi etc. stabileau clasamente. Spaţiul tipografic nu ne permitesă enumerăm şi alte tradiţii atât de apreciate de copii, cum ar fi Pluguşorul şi Sorcova. La Mulți Ani! – VASILE BOLBOJA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

11 − two =