Cătălin DRAGOMIR
Fac ce fac miniștrii lui Cioloș și atrag atenția asupra lor. Ultima ”ispravă” aparține ministrului Comunicațiilor, Marius Bostan, care a șocat pe toată lumea prin franchețea cu care a spus lucrurilor pe nume în privința calității din învățământul românesc. Ceea ce a atras însă atenția și a fost aruncat de formatorii de opinie în malaxorul social, bruind astfel esența mesajului, nu s-a referit însă la calitatea muncii, ci la bani.
Societatea a luat foc atunci când Bostan, prin declarațiile sale, a încercat să-i facă pe oameni să înțeleagă că nimic nu e gratis. Atunci când primești ceva gratis, te mulțumești cu ceea ce ți se dă, dar atunci când plătești pentru un serviciu, trebuie să ai și așteptări.
Faptul că legislația românească oferă gratuitate pentru învățământul obligatoriu creează iluzia, în societate, că nu se plătește nimic pentru acest serviciu de utilitate publică. Este doar o iluzie, pentru că fiecare dintre noi plătește, prin taxe și impozite, funcționarea sistemului educațional. Învățământul românesc NU este gratuit. Plătim la bugetul statului pentru întreținerea școlilor, pentru salariile cadrelor didactice, pentru manuale. Iar atunci când plătim, trebuie să avem și așteptări.
Așa cum avem așteptări de la meditatorii copiilor noștri pentru că le plătim acest serviciu, tot așa trebuie să avem așteptări și de la profesorii din sistemul public ca, pentru salariile pe care le primesc, trebuie să presteze o muncă de calitate, așa trebuie să avem pretenția de la administrațiile locale să asigure un anumit standard de calitate a infrastructurii școlare.
Reproșul pe care l-a făcut ministrul Bostan îi vizează în principal pe părinți, care nu conștientizează că plătesc pentru școlarizarea copiilor. Ideea ”co-plății” în învățământ, ca și în sănătate, ar trebui să-i facă pe părinți mai atenți la ceea ce se întâmplă cu copiii lor la școală, să ceară mai mult de la toți cei care, într-un fel sau altul, sunt responsabili de rezultatul final al educării copiilor noștri.
Ne-am obișnuit să umblăm cu mănuși unii cu alții, să ocolim cauzele problemelor, să ne îmbrobodim unii pe alții, nerealizând că, în realitate, ne furăm singuri căciula.
