Acasă Info Local Băsescu face ”majorități” cu Dragnea și Tăriceanu?

Băsescu face ”majorități” cu Dragnea și Tăriceanu?

DISTRIBUIȚI

Nu mai conteaza ca e Dreapta cu Stanga

Șefii organizațiilor PMP sunt liberi să facă ”majorități” cu orice alt partid, în consiliile locale sau județene, dar Traian Băsescu le-a spus, în interiorul partidului, să nu cumva să folosească termenul de ”alianțe”.Traian-Basescu

”Dacă rămânem să privim la lună, să facem pur şi simplu opoziţie cu această brumă de consilieri, nu ne va folosi la nimic. Unde sunt condiţii vom participa la majorităţi”, a spus Băsescu ziariştilor, după o şedinţă a Colegiului Naţional al PMP.

Presa locală a scris că în Caraş Severin, Constanţa şi Ilfov, liderii organizaţiilor locale ale PMP ar putea să ajute PSD să formeze majoritatea, în schimbul unor posturi de conducere în consiliile judeţene.

”Au fost discuții cu ambele partide mari, PSD și PNL, dar am observat o hotărâre în ceea ce ne privește a PSD. Nu întâmplător sunt prima noastră opțiune, noi am avut niște promisiuni electorale care trebuiesc respectate”, a declarat președintele PMP Caraș Severin, Ionuț Popovici, pentru reper24.ro. Aici însă principiul a fost că PSD a obținut cele mai multe mandate.

Liderul PMP Constanţa, Claudiu Palaz, s-a arătat şi el favorabil unei coabitări cu PSD, declarând, acum câteva zile că: ”liberalii au atacat dreapta, adică PMP, și nicidecum PSD, cu atât mai mult cu cât mai mult cu cât PSD era rivalul dreptei”.

Ieri, Băsescu a negat însă că s-ar fi stabilit ceva şi le-a cerut ziariştilor să facă diferenţa între ”alianţe” şi ”majorităţi”. Întrebat ce a solicitat PMP în negocierile de la Ilfov, a răspuns: ”Nu știu, doamnă. Să i se ducă o lună luată de pe cer și un soare pentru noaptea”. ”Nu facem nici o alianţă, este exclusă orice alianţă”, a insistat Băsescu. El s-a plans, însă că sunt primari PMP care sunt susţinuţi de un singur consilier din acest partid.

La Ilfov, PMP are doi consilieri județeni, ALDE – trei, PSD – 12 și PNL 16. Aici ai apărut informații potrivit cărora PSD ar fi în stare să cedeze președinția CJ Ilfov numai să îl detroneze pe liberalul Marian Petrache, însă este greu de crezut că aliații social-democraților, cei de la ALDE, vor fi de acord cu acest aspect. Înainte de alegeri, PSD a promis, în schimbul susținerii, președinția CJ Ilfov senatorului ALDE Nicolae Nasta. Liberalilor le mai trebuie un vot pentru a-și asigura încă un mandate de patru ani la conducerea CJ Ilfov, până acum neexistând negocieri oficiale.

Dacă se poate, Firea ar vrea o schimbare la Ilfov

Primarul ales al Capitalei, Gabriela Firea, președintele PSD Ilfov, şi-ar dori ca la şefia Consiliului Judeţean Ilfov să fie o persoană responsabilă, căreia să-i pese mai mult de cetăţeni şi mai puţin de interesele personale sau de grup, context în care, spune ea, sigla de partid contează mai puţin.

”Atât noi, cât şi PNL căutăm să realizăm o majoritate. Noi avem un partener constant în ALDE. Din păcate, UNPR nu a intrat în Consiliul Judeţean, sunt doi consilieri judeţeni din partea PMP, să vedem până la urmă care va fi rezultatul acestor negocieri. În orice caz, eu mi-aş dori ca la conducerea CJ Ilfov să fie o persoană responsabilă, care să înţeleagă că Bucureştiul şi Ilfovul trebuie să se dezvolte împreună, că aşa s-au dezvoltat toate marile capitalei ale Europei, trebuie să accesăm împreună fonduri europene pentru a dezvolta zona metropolitană, şi nu persoane care au avut grijă de fiecare dată mai mult de interesele de grup, de interesele politice şi mai puţin de cetăţeni. Mi-aş dori într-adevăr o schimbare la CJ Ilfov, dacă vom reuşi, va fi spre binele tuturor, dacă nu, ne vom adapta situaţiei”, a declarat Firea, la sediul PSD.

Întrebată dacă ar fi posibilă o alianţă cu PMP, în contextul constituirii unei majorităţi la Ilfov, deşi Liviu Dragnea a declarat că PSD nu va face alianţe cu acest partid, Gabriela Firea a arătat că nu este vorba despre o cedare. ”Nu e vorba de o cedare şi declaraţia e adevărată, pentru că a fost un mesaj politic, având în vedere declaraţiile politice făcute de această formaţiune. În plan judeţean, probabil că fiecare organizaţie ştie mai bine cine sunt reprezentanţii PMP care au intrat în Consiliul Judeţean şi trebuie, până la urmă, să mergem totuşi pe buna credinţă a acestor persoane. Şi, dacă nu se va găsi o altă formulă, de ce nu, câtă vreme sunt persoane responsabile, sunt specialişti poate în diferite domenii care ţin de activitatea CJ. Eu vă spun acum un punct de vedere personal, nu e o decizie luată în BPN sau în CExN, până acum am decis să facem alianţe cu ALDE şi UNPR, celelalte vor fi discutate punctual în şedinţele pe care le vom avea săptămâna viitoare”, a spus Firea.

La întrebarea dacă este posibil ca preşedintele CJ Ilfov să fie totuşi de la PMP, chiar susţinut de PSD, Gabriela Firea a răspuns: ”Nu pot să vă spun foarte clar, ştiu că s-au făcut foarte multe presiuni din partea PNL, pe mai mulţi consilieri judeţeni, inclusiv de la noi, să vedem care va fi până la urmă rezolvarea. În primul rând, profilul de preşedinte CJ pe care ni-l dorim este un om onest, cu viziune, care să înţeleagă că Bucureştiul şi Ilfovul trebuie să se dezvolte împreună şi să acceseze împreună fonduri europene, să nu mai fie oameni uitaţi. Mai departe ce siglă au, contează mai puţin, important este omul”, anunță Agerpres.ro.

În Ilfov, la alegerile locale, PNL a obținut Victoria în 28 de localități, iar PSD în șapte. La consiille locale, PNL a obținut 330 de mandate, din cele 608, iar PSD – 152. La votul pentru consiliul județean, însă, PNL a obținut 16 mandate, iar PSD 12, din cele 33 de mandate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

four × four =