Acasă Economie AOR solicită un “Program Naţional de Dezvoltare Zonală”

AOR solicită un “Program Naţional de Dezvoltare Zonală”

DISTRIBUIȚI

La 12 noiembrie, reprezentanții Asociației Orașelor din România (AOR) au fot invitați la Palatul Victoria pentru o întrevedere cu prim-ministrul Guvernului României Ludovic Orban. La întâlnire a luat parte și ministrul Dezvoltării și Lucrărilor Publice, Ion Ștefan, precum şi șeful Cancelariei Premierului, Ionel Dancă. Din delegația AOR au făcut parte Mădălin Ady Teodosescu, președinte AOR și primar al orașului Balș, Ionel Chiriță, președinte executiv, vicepreşedinţi şi alţi primarii din conducerea asociaţiei.

Printre temele de discuție s-au numărat imposibilitatea de închidere a anului bugetar 2019 pentru 43 de orașe mici, necesitatea asigurării resurselor financiare pentru plata lucrărilor executate prin programele cu finanţare prin MDRAP (PNDL, CNI, ANL şi altele) şi remedierea dificultăţilor în faţa cărora au fost puse oraşele în ultimii ani.

Pentru anii viitori, AOR a solicitat un “Program Naţional de Dezvoltare Zonală”, care să sprijine o dezvoltare spaţială armonioasă a reţelei de localităţi – comune, oraşe şi municipii – bazată pe principiul intercomunalităţii, prin realizarea unor centre de dezvoltare zonală, distribuite echilibrat pe teritoriul fiecărui judeţ şi la nivel naţional, modificarea legii finanțelor publice locale, prin includerea începând cu anul 2020 a alocării sumei de 1.300 lei/locuitor/an şi pentru oraşe şi municipii care nu sunt reşedinţă de judeţ, dar nu mai puţin de 6 milioane lei/an/oraş şi de 20 milioane lei/an/municipiu care nu este reşedinţă de judeţ, finanţarea drepturilor asistenţilor personali ai persoanelor cu handicap grav și a indemnizaţiilor lunare ale persoanelor cu handicap grav de la nivelul comunelor, oraşelor, municipiilor, cu alocare integrală de sume de la bugetul de stat, suplimentar, bugetului minim de funcţionare, asigurarea cotelor de cofinanțare pentru facilitarea accesării fondurilor europene nerambursabile, în situațiile în care autoritățile publice locale nu au această posibilitate şi alte măsuri care să susţină adoptarea unor măsuri concrete pentru realizarea unei reforme administrativ-teritoriale care să poată consolida capacitatea administrativă a unităților administrativ-teritoriale.

De asemenea, AOR a susținut necesitatea stabilirii cât mai rapide a unui calendar concret de aprobare a Legii Bugetului pe anul 2020, în care să fie inclusă și asigurarea finanţării serviciilor publice care funcţionează în aproape toate unităţile din mediul urban, care deservesc, pe lângă locuitorii acestor UAT-uri şi pe cei din comunele învecinate (licee, spitale, creşe, servicii de evidenţă informatizată a persoanei, case de cultură, centre permanente pentru persoane în varstă şi alte servicii sociale, poliţie locală, gropi ecologice sau staţii de transfer ş.a.).

Ludovic Orban a promis că va ține cont de toate problemele AOR în măsura posibilităților financiare și că va menține relația strânsă cu membrii asociației.

”Noi avem 25 de orașe, care, și după rectificare, au un buget minim de funcționare de sub 1.000 de lei de locuitor și avem promisiunea fermă a prim-ministrului că, în cadrul celei de-a doua rectificări, niciunul dintre cele 25 nu va fi sub suma de 1.000 de lei de locuitor. În afară de asta, pregătim o discuție cu ministrul de Finanțe pentru bugetul anului viitor și aici avem asigurat că se va avea în vedere faptul că orașele, municipiile reședință de județ, municipiile în general, dar și unele comune, au servicii cu care deservesc și localitățile din jur”, a declarat Mădălin Ady Teodosescu, președintele AOR.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here