Acasă Economie A fost reziliat contractul pentru modernizarea DJ 401A

A fost reziliat contractul pentru modernizarea DJ 401A

DISTRIBUIȚI

Din cauza firmelor care nu au făcut față lucrărilor angajate, desi au luat banii la timp, CJ Ilfov a trecut la rezilierea unor contracte.

Marian Petrache, președintele CJ Ilfov: ”Azi (n.r. 14 august 2019) am reziliat un contract. Cel care prevedea modernizarea DJ 401A. Regret față de cetățenii din Ilfov pentru că drumul ar fi trebuit să fie gata în martie-aprilie anul viitor – lărgit, asfaltat, cu trotuare, rigole și podețe de acces către proprietăți. Cum v-am mai spus, unii se chinuie să aibă proiecte și să obțină finanțare, noi am avut banii, dar am dat peste o firmă cu oameni iresponsabili care ne-au încurcat și nu și-au făcut treaba. Cunoscând procedurile, noi am făcut tot ceea ce a fost omenește posibil să continuăm acest contract. Am plătit toate facturile în timpul cel mai scurt, am asigurat relația cu toți furnizorii de utilități, am vorbit cu primarii să asigure tot sprijinul, dar ei, din 28 de kilometri într-un an, au făcut cinci. Cât să o mai lungim? S-a dovedit clar că nu pot să facă. Le-am dat avertismente, le-am făcut notificări, le-am dat penalizări. Decizia de reziliere am luat-o după ce m-am întâlnit cu ei în ceasul al 12-lea și le-am făcut un plan de realizare a lucrărilor cu termene extrem de scurte și precise. La fiecare 15 zile ar fi trebuit să arate ce au lucrat. N-au lucrat, așa că azi le-am trimis notificarea de reziliere a contractului. De ce spun că regret și că am încercat din răsputeri să ducem la final acest contract? Pentru că acum trebuie să facem din nou proiect, licitație și să ne apucăm de treabă cu o nouă firmă, ceea ce nu se va întâmpla până cel puțin în primăvara anului viitor. Așa sunt termenele prevăzute în lege. Până atunci, vom conserva cu echipele noastre lucrările și vom încerca să asigurăm fluidizarea traficului și un disconfort minim oamenilor din zonă”.

La 26 iulie 2018 începeau lucrările la DJ 401A între Domnești, Clinceni, Bragadiru, Măgurele, Jilava și Vidra. Drumul 401A, împreună cu DJ 602 si DJ 401, face parte din ansamblul de drumuri județene care alcătuiesc varianta de ocolire a centurii de sud a municipiului București, unind Centura București, DN5, DN6, Autostrada A1, DN 7, DN 1A, DN1 și Autostrada A3”. – VLAD CRISTEA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here