Acasă Anchete Dragonul Roșu, sub asaltul ANAF

Dragonul Roșu, sub asaltul ANAF

DISTRIBUIȚI

dragon

Vor fi controale zilnic

În urma rezultatelor înregistrate după trei zile de controale operative în ”Dragonul Roșu”, ANAF a decis ca, pentru o anumită perioadă, inspectorii antifraudă să desfășoare aceste controale în fiecare zi, în cazul acestui engros. Dacă în celelalte situații inspectorii alternează acțiunile de verificare cu cele de monitorizare, dat fiind volumul mare de mărfuri și nivelul ridicat al evaziunii din Dragonul Roșu, agenții economici din acest complex comercial vor fi verificați zilnic, se arată într-un comunicat al ANAF.

De asemenea, s-a dispus intensificarea acțiunilor de monitorizare, urmând ca ANAF să aducă la București inspectori de la celelalte regionale antifraudă, astfel încât să se dubleze forța de control din Capitală, declară Gelu Ștefan Diaconu, președinte al ANAF.

După primele trei zeile de control în complexul de la Dobroești, au fost verificați 144 de agenți economici, aplicându-se 15 de amenzi în valoare totală de 1,36 milioane de lei. De asemenea, au fost confiscate buburi și bani în valoare de 656.841 lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here