Acasă Politic Zamfir acuză PNL că, de când este condus de Orban, închide ochii...

Zamfir acuză PNL că, de când este condus de Orban, închide ochii la abuzuri

DISTRIBUIȚI

Senatorul Daniel Zamfir spune într-un interviu la RFI că în spatele propunerii de excludere a sa din PNL stă ”lobby-ul bancar şi al IFN-urilor”, care l-a ”sucit” pe preşedintele formaţiunii, Ludovic Orban.

Biroul Executiv al PNL a propus excluderea lui Daniel Zamfir din partid, între altele pentru o presupusă apropiere de PSD, care i-a susţinut proiectele de legi în Parlament. Decizia trebuie confirmată de Consiliul Naţional.

În replică, iniţiatorul legii privind plafonarea dobânzilor declară că ”aceste proiecte au fost iniţial acceptate de domnul Orban, după care cineva sau ceva l-a sucit pe domnul Orban şi a decis că aceste proiecte nu mai trebuie susţinute de PNL, justificarea fiind că băncile şi IFN-urile practic sunt electoratul de dreapta, iar aceste legi dăunează electoratului de dreapta. Mie nu îmi place tipul ăsta de politică, politica asta în tranşee, adică nu sunt în Parlament acolo să fac legi doar care să servească electoratului meu, adică să fac legi în momentul ăsta care servesc sistemului bancar şi IFN-urilor”.

Ce l-a ”sucit” pe Ludovic Orban? ”Nu e nici o noutate şi nu e prima dată când lobby-ul bancar şi al IFN-urilor a acţionat, acţionează şi acum, prin diverse mijloace. Iată, secretarul general al PNL este un posesor de IFN, public a ieşit, ceea ce e un lucru extrem de nepotrivit, ca secretarul general al partidului, care este proprietarul unui IFN, să iasă public, să conteste această lege. Domnul Robert Sighiartău, secretarul general al partidului, este proprietar de IFN”, susţine Daniel Zamfir.

Senatorul spune că nu a mai vorbit cu Ludovic Orban din vara anului 2017: ”N-a dorit niciodată acest dialog cu mine. Ultima discuţie pe care am avut-o cu domnul Ludovic Orban a fost în vara anului trecut, când i-am prezentat proiectele de legi, pe 5 iulie, i le-am şi trimis pe e-mail, le-a studiat şi la sfârşitul anului, adică după şase luni de zile, a ieşit public să spună că mă dă afară din partid, dacă continui cu aceste proiecte. De atunci, nu mi-a răspuns la telefon, nici la mesaje”.

Zamfir acuză PNL că de când este condus de Orban închide ochii la abuzuri: ”Îmi doresc să se ajungă la acest Consiliu Naţional, pentru că dincolo de excluderea mea, cred că un lucru este mult mai important: care este poziţia PNL vizavi de abuzuri. Am văzut că de când este Ludovic Orban preşedinte, PNL închide ochii la abuzuri. Abuzuri de toate felurile, plecând de la abuzurile procurorilor şi iată, aici, abuzurile concrete pe care le fac cei din sistemul bancar şi IFN-urile”.

Senatorul ia în calcul o demisie din PNL, înaintea confirmării propunerii de excludere a sa din partid: ”Cântăresc foarte bine în momentul ăsta. Nu vreau să-mi irosesc energiile, să lupt cu colegii mei de partid. Poate că această decizie nici n-ajunge să fie luată, pentru că dacă eu constat că PNL îmbrăţişează politica lui Ludovic Orban de a închide ochii la abuzuri, nu o să mai fie nevoie să fiu exclus din partid, o să plec eu. N-am să mă regăsesc niciodată într-un partid care închide ochii la abuzuri”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here