Acasă Anchete Vulcanul grupurilor de WhatsApp

Vulcanul grupurilor de WhatsApp

DISTRIBUIȚI

În primăvară, pe măsură ce virusul străbătea lumea și miliarde de oameni erau obligați să rămână acasă, popularitatea unei aplicații de socializare a crescut mai brusc decât a oricărei alteia. Până la sfârșitul lunii martie, utilizarea WhatsApp în întreaga lume a crescut cu 40%. În Spania, unde blocajul a fost deosebit de strict, a crescut cu 76%. În primele luni, WhatsApp – care acoperă perfect spațiul dintre e-mail, Facebook și SMS, permițând partajarea mesajelor text, a linkurilor și a fotografiilor între grupuri – a metoda principală prin care au călătorit valuri de știri, meme-uri și anxietate în masă.

O analiză The Guardian:

La început, multe dintre noile utilizări erau dezolante. Au apărut grupuri de ajutor reciproc pentru a ajuta persoanele vulnerabile. Familiile și prietenii au folosit aplicația pentru a ține aproape, împărtășindu-și în timp real temerile și preocupările. Cu toate acestea, până la jumătatea lunii aprilie, rolul pe care WhatsApp îl juca în pandemie părea că devine cumva mai întunecat. O teorie a conspirației despre rețeaua 5G, apărută cu mult înainte de Covid-19,susținea că stâlpii de telefonie mobilă erau responsabili de boală. În Marea Britanie, oamenii au început să dea foc stâlpilor 5G, cu 20 de atacuri incendiare numai în weekendul de Paște.

WhatsApp, alături de Facebook și YouTube, a fost un canal-cheie prin care a proliferat teoria conspirației. Unii s-au temut că aceleași grupuri comunitare create în luna martie accelerează acum răspândirea teoriei conspirației 5G. Între timp, aplicația a permis, de asemenea, răspândirea clipurilor audio false, precum o înregistrare distribuită pe scară largă, în care cineva care pretindea că lucrează pentru NHS (sistemul de sănătate – n.r.) relata că ambulanțele nu vor mai fi trimise pentru a ajuta persoanele cu dificultăți de respirație.

Nu era prima dată când WhatsApp intra în centrul unor controverse. În timp ce scandalurile „fake news” din jurul campaniilor electorale din 2016, din în Marea Britanie și SUA, se axaseră mai mult pe Facebook – care deține WhatsApp – victoriile electorale ulterioare ale lui Jair Bolsonaro, în Brazilia, și Narendra Modi, în India, au fost ajutate de mesajele incendiare de pe WhatsApp, exploatând vasta acoperirea pe care aplicația o avea în aceste țări. În India, s-au înregistrat de asemenea revolte și cel puțin 30 de decese legate de zvonuri care circulă pe WhatsApp. Ministerul Informațiilor și Radiodifuziunii din India a căutat modalități de reglementare a conținutului WhatsApp, deși acest lucru a dus la noi controverse privind încălcarea de către guvern a libertăților civile.

Ca întotdeauna, există riscul de a arunca prea mult pe tehnologie vina pentru crizele politice complexe. WhatsApp a luat, de asemenea, niște măsuri pentru a limita utilizarea sa ca vehicul de dezinformare. În martie, un purtător de cuvânt al WhatsApp a declarat, pentru Washington Post, că firma a „angrenat ministerele sănătății din întreaga lume pentru a oferi modalități simple de a informare precisă a cetățenilor despre virus”. Dar chiar și dincolo de astfel de sincope vizibile, WhatsApp pare a fi un vehicul neobișnuit de eficient în semănarea neîncrederii în instituțiile și procesele publice.

Un grup de WhatsApp poate exista fără ca cineva din afara grupului să știe despre existența lui, cine sunt membrii săi ori ce se distribuie, în timp ce criptarea end-to-end face aplicația imună la supravegherea de către terți. Înaintea Covid, când în Marea Britanie subiectele principale de pe agendă erau Brexit și Jeremy Corbyn, speculațiile și paranoia roiau pe asemenea grupuri. Comentatorii mass-media care îi luau apărarea lui Corbyn au fost adesea acuzați că aparțin unui grup WhatsApp de „outriders”, coordonat de biroul lui Corbyn, care se presupunea că le dicta ce linie să urmeze. S-a vehiculat și că Grupul European de Cercetare (pro-Brexit) al Partidului Conservator a fost sprijinit în principal sub forma unui grup WhatsApp, despre ai cărui membri nu s-a știut nimicși niciodată public. Coordonarea secretă – atât reală, cât și imaginată – nu consolidează încrederea în democrație.

Grupurile de WhatsApp nu pot doar să crească suspiciuni în rândul publicului, ci și să producă o stare de suspiciune în rândul propriilor participanți. Așa cum au demonstrat-o și grupurile de Facebook închise, nemulțumirile – nu întotdeauna întemeiate – se acumulează în privat înainte de a începe să fiarbă în spațiul public. Capacitatea de a pune în circulație dezinformarea și acuzațiile devine mai mare decât cea de a contracara fenomenul.

Amenințarea politică a WhatsApp este reversul atracției sale psihologice. Spre deosebire de atâtea alte platforme de socializare, WhatsApp este construit pentru a asigura confidențialitatea. Ca plus, aceasta înseamnă a avea intimitate și posibilitatea de a vorbi liber. Ca minus, e vorba de injectarea unui etos de secret și a suspiciunii în sfera publică. Pe măsură ce Facebook, Twitter și Instagram devin din ce în ce mai teatrale – fiecare gest este orientat spre impresionarea unei audiențe sau menit să devieze criticile – WhatsApp a devenit un sanctuar într-o lume confuză și de neîncredere, în care utilizatorii pot vorbi mai sincer. Pe măsură ce încrederea în grupuri crește, se petrece retragerea încrederii în instituțiile publice și funcționari. Se dezvoltă un nou simț comun, bazat pe suspiciunea instinctivă față de lumea de dincolo de grup.

Creșterea continuă a WhatsApp și provocarea sa atât pentru instituțiile moștenite, cât și pentru rețelele sociale deschise ridică o întrebare politică profundă: cum își păstrează instituțiile și dezbaterile publice legitimitatea și încrederea atunci când oamenii sunt organizați în comunități închise și invizibile? Riscul este apariția unui cerc vicios, în care grupurile private pun în circulație din ce în ce mai multe informații și dezinformări pentru a discredita funcționarii și informațiile publice, iar înstrăinarea noastră de democrație crește.

Când WhatsApp a fost cumpărat de Facebook, în 2014, pentru 19 miliarde de dolari, era cea mai valoroasă achiziție tehnologică din istorie. La vremea respectivă, WhatsApp avea 450 de milioane de utilizatori. În februarie 2020, a atins 2 miliarde de utilizatori în întreaga lume – iar asta chiar înainte de creșterea înregistrată în perioada blocării ocazionate de Covid – făcând-o de departe cea mai utilizată aplicație de mesagerie și a doua aplicație cea mai des folosită, după Facebook. În multe țări, Whatsapp este acum mijlocul implicit de comunicare digitală și coordonare socială, în special în rândul tinerilor.

Caracteristicile care au permis aplicației WhatsApp să devină o un canal de propagare pentru teoria conspirației și conflictul politic nu au fost niciodată parte integrantă pentru SMS-urilor, dar au mai multe în comun cu e-mailul: crearea de grupuri și capacitatea de a transmite mesaje. Capacitatea de a transmite mesaje de la un grup la altul – limitată recent, ca răspuns la dezinformarea legată de Covid-19 – o face o armă informațională puternică. Inițial grupurile fuseseră limitate la 100 de persoane. Ulterior numărul a crescut la 256. Este suficient de mic pentru a te face să te simți unic, dar dacă 256 de persoane transmit un mesaj către alte 256 de persoane, se ajunge la 65.536.

Grupurile își au originea în tot felul de scopuri – o petrecere, organizarea sportului amator, un interes comun – și duc o viață proprie. Un grup își are propriul set de glume și tradiții. Într-o articol din New York Magazine, Max Read susținea că grupurile au devenit „un înlocuitor absolut pentru modul definitoriu de organizare socială din ultimul deceniu: rețea de socializare organizată ca o platformă bazată pe flux de știri.

Este de înțeles că, pentru a fi relaxați, utilizatorii trebuie să știe că nu sunt ascultați. Dacă grupurile sunt percepute ca un loc în care să spui ceea ce gândești cu adevărat, departe de constrângerile judecății publice sau ale „corectitudinii politice”, asta înseamnă că acolo oamenii tind să-și împărtășească prejudecățile sau să dea frâu liber unor expresii mai pline de ură, altfel inacceptabile (sau chiar ilegale) în altă parte. Santiago Abascal, liderul partidului de extremă dreapta spaniolă Vox, și-a definit partidul ca unul dispus să „apere ceea ce spun spaniolii pe WhatsApp”.

Un alt tip de grup este acela în care membrii săi sunt, toți, utilizatorii aceluiași serviciu, cum ar fi o școală, un bloc de locuințe sau un program de instruire. O problemă potențială aici este cea a apariției unei solidarități negative, în care sentimentele de comunitate sunt potențate prin întoarcerea împotriva serviciului în cauză. Grupurile de acest gen pornesc, de obicei, de la dorința de a cumula informații, dar pot deveni rapid un mijloc de discreditare a instituției. Murmurul inițial de nemulțumire poate escalada rapid, până în punctul în care grupul își făurește o identitate în jurul unui spirit resentimentar și alienant, care devine în cele din urmă imposibil de dislocat.

Confruntate cu ascensiunea noilor tehnologii, organizațiile și asociațiile formale ar putea încerca să-și urmeze oamenii spre platforma preferată. În martie, guvernul a introdus un serviciu de informare despre Covid-19, bazat pe WhatsApp, cu un chatbot automat. Dar grupurile în sine pot fi un mijloc nesigur de a obține informații cruciale pentru oameni. Dovezile existente, din lumea organizațiilor politice sau sindicale, sugerează că, în ciuda eficienței inițiale a grupurilor de WhatsApp, adesea volumul lor de muncă crește, din cauza creșterii numărului de sub-comunități, fiecare dintre acestea fiind contactată separat. Școlile încearcă cu disperare să le ofere informații părinților, doar pentru a descoperi că, dacă informația nu apare în grupul de WhatsApp potrivit, se pierde. S-a dus epoca avizierului, fie el fizic sau digital, în care informațiile pot fi postate o singură dată pentru toată lumea.

Funcția „broadcast list” de la WhatsApp, care permite trimiterea de mesaje către mai mulți destinatari care sunt invizibili unul pentru celălalt (cum ar fi funcția de „bcc” a e-mailului), atenuează unele dintre problemele grupurilor care își duc o viață proprie. Dar chiar și atunci, listele pot include doar persoane care sunt deja contacte reciproce ale proprietarului listei. Problema, din punct de vedere al instituțiilor, este că utilizarea WhatsApp pare alimentată de o preferință pentru comunicarea informală și privată ca atare. Profesorii universitari sunt adesea constrânși să recurgă la Whatsapp întrucât mulți studenți și alți destinatari nu-și citesc e-mailul. Dacă e-mailul va tinde să se contracte, WhatsApp nu pare să fie o alternativă viabilă atunci când vine vorba de distribuirea informațiilor verificate, cât mai pe larg și cât mai inclusiv.

Grupurile sunt ideale pentru scurte explozii de umor sau frustrare, dar, prin natura lor, sunt mult mai puțin utile pentru susținerea circulației informațiilor publice. Pentru a înțelege de ce se întâmplă asta, trebuie să ne gândim la modul în care indivizii pot fi influențați odată ce aparțin unui grup. Internetul a adus cu sine propria sa litanie de patologii și amenințări sociale. Trolling, flaming, doxing, cancel ori pile-on sunt riscurile pe care le comportă socializarea într-o arhitectură vastă și deschisă. Platformele „deschise”, cum ar fi Twitter, ne reamintesc faptul că o mare activitate socială poate fie orientată către o comunitate mică, dar de asemenea ea poate părea caricaturală sau rușinoasă atunci când este expusă unei comunități diferite.

După cum va recunoaște orice utilizator frecvent al WhatsApp sau al unui grup închis de Facebook, anxietatea morală asociată cu grupurile este destul de diferită. Dacă temerea, într-o rețea deschisă, este aceea de a fi judecat de către un observator din afară, într-un grup închis teama ține de a spune ceva ce contravine codurilor care stau la baza identității grupului. Grupurile pot fi rapid dominate de o anumită tonalitate sau viziune asupra lumii incomod de contestat și aproape imposibil de dislocat. WhatsApp este o mașină de generat sentimente de „faux pas”, în contextul în care comentariile rămân acolo, în fluxul grupului, în așteptarea unui răspuns.

Aceasta înseamnă că, deși grupurile pot genera niveluri ridicate de solidaritate, care pot avea, în principiu, cu efect politic puternic, devine tot mai greu de exprimat dezacordul în cadrul grupului. Dacă, de exemplu, un membru sincer și popular al unui grup de WhatsApp de cartier începe să pună în circulație dezinformări cu privire la riscurile pentru sănătate, îndemnul general de a menține solidaritatea înseamnă că mesajele vor fi întâmpinate cu aprobare și mulțumiri. Atunci când în grup apare o reclamație sau o pretenție, pot exista mulți membri care să o considere dubioasă; întrebarea este dacă ei au și încrederea de spune ceea ce simt. Iar cel mai puțin sceptic poate pur și simplu să dea mai departe mesajul. Prin urmare, nu este dificil să înțelegem de ce WhatsApp este un distribuitor puternic de „fake news” și teorii ale conspirației.

La fel ca pe platformele sociale deschise, una dintre principalele modalități de a construi solidaritate pe WhatsApp este să scoți la iveală o nedreptate sau un inamic care amenință grupul și pe membrii acestuia. În cele mai evidente exemple, teoriile conspirației sunt dezlănțuite împotriva adversarilor politici, până într-acolo încât sunt prezentați ca pedofili sau cu afiliații secrete la puteri străine. Astfel de practici s-au succedat în campaniile electorale de succes ale lui Modi, Bolsonaro și Donald Trump și de-a lungul mai multor platforme.

Dar ceea ce face ca WhatsApp să fie potențial mai periculos decât social media publică sunt nivelurile mai ridicate de încredere și onestitate care sunt adesea prezente în grupurile private. Este un truism faptul că nimeni nu este atât de fericit pe cât apare pe Facebook, la fel de atrăgător ca în pozele de pe Instagram sau la fel de supărat pe cât ar părea după postările din Twitter, ceea ce generează o uzură din ce în ce mai mare. În schimb, grupurile închise sunt acele locuri în care oamenii își scot măștile publice și o lasă mai moale cu criticile. Nu e nici anonimat (o condiție prealabilă pentru trolli), nici celebritate. Viteza cu care circulă zvonurile pe WhatsApp este în parte o reflectare a cât de altruiști și necritici pot fi oamenii din grup. De cele mai multe ori, oamenii par să distribuie teorii false despre Covid-19 nu cu intenția de a face rău, ci tocmai din grija pentru ceilalți membri ai grupului. Zvonurile anti-vaxx, anti-5G sau anti-Hillary combină identificarea unui inamic cu un puternic sentiment intern de solidaritate. Ele se adaugă sentimentului că lumea este ostilă și periculoasă.

Există un model particular de chat de grup care poate produce amenințări și nedreptăți din nimic. Tinde să înceapă cu un participant care speculează că membrii au fost dezamăgiți sau vizați de o instituție sau de un grup rival – fie că este vorba de un serviciu public, de afaceri sau de comunitate culturală – cu care un al doilea participant este de acord. În această etapă, devine riscant pentru oricine altcineva să apere instituția sau grupul în cauză și imediat se naște un nou dușman și un nou resentiment. Instantaneu, avertismentele și denunțările emise din interiorul grupului iau un nivel de autenticitate care nu poate fi egalat de entitatea care este acum obiectul deriziunii.

Dar dacă primul contribuitor a înțeles greșit sau a citit greșit ceva sau a avut o zi foarte stresantă și vroia doar să se răcorească? Și ce se întâmplă dacă cel de-al doilea este doar de acord pentru a-l face pe primul să se simtă mai bine? Și ce se întâmplă dacă ceilalți membri sunt fie prea distrași, prea inhibați sau prea epuizați pentru a spune ceva pentru a se opune acestei noi indignări? Într-un asemenea caz, nici nu mai este nevoie de bulgări de zăpadă în forma teoriei conspirației, precum cei care duc la revolte sau incendieri. Dar chiar și în forme mai blânde, face din munca de a comunica informații oficiale – ocazional, informații vitale – o sarcină mai supărătoare decât fusese cu doar un deceniu în urmă. Informațiile despre serviciile publice și riscurile pentru sănătate trebuie să pătrundă din ce în ce mai mult într-o mulțime de grupuri care se suprapun, multe dintre ele putând dezvolta un scepticism instinctiv față de orice provine din „mainstream”.

O parte a provocării pentru instituții este că există adesea un confort emoțional ciudat în sentimentul împărtășit de alienare și pasivitate. „Nu am fost niciodată informați despre asta”, „nimeni nu ne-a consultat”, „suntem ignorați”. Acestea sunt expresii dominante ale zeitgeistului nostru politic. Deoarece WhatsApp a devenit un mod din ce în ce mai obișnuit de a da peste informații și știri, poate apărea un cerc vicios: lumea publică pare tot mai îndepărtată, impersonală și falsă, iar grupul privat devine un spațiu de simpatie și autenticitate.

Aceasta este o nouă inflexiune în evoluția internetului social. Începând cu anii ’90, internetul promis conectivitate, deschidere și incluziune, pentru a se confrunta ulterior cu amenințări inevitabile la adresa vieții private, securității și identității. În schimb, grupurile îi fac pe oameni să se simtă în siguranță și ancorați, dar ajută, de asemenea, la fragmentarea societății civile în clici separate, necunoscute unele altora. Acesta este rezultatul a mai mult de 20 de ani de bătălii ideologice pe ce fel de spațiu social ar trebui să fie internetul.

Timp de câțiva ani, în zorii mileniului, Conferințele OReilly Emerging Technology (sau ETech) au fost un creuzet în care a fost imaginată și dezbătută o nouă lume digitală. Lansate de către întreprinzătorul mass-media de pe coasta de vest, Tim O´Reilly, și găzduit anual în California, conferințele au atras un amestec de tocilari, guru, designeri și antreprenori care s-au reunit mai mult dintr-un spirit de curiozitate decât comercial. În 2005, O’Reilly a inventat termenul „web 2.0” pentru a descrie un nou val de site-uri web care au conectat utilizatorii între ei, mai degrabă decât cu instituțiile offline existente. Tot în acel an, numele de domeniu facebook.com a fost achiziționat de un student de la Harvard, în vârstă de 21 de ani, și s-a născut epoca platformelor gigantice de socializare.

În acest scurt timp, am putut vedea idei concurente despre cum ar putea arăta o comunitate online de dorit. Cei mai idealiști dintre participanții la ETech au insistat că internetul trebuie să rămână un spațiu public deschis, deși unul în care anumite comunități s-ar putea coagula pentru propriile lor scopuri, cum ar fi crearea de proiecte software open-source sau Wikipedia. Potențialul neexploatat al internetului, credeau ei, era cel al unei democrații mai mari. Dar pentru companii precum Facebook, internetul a reprezentat o oportunitate de a colecta date despre utilizatori, în masă. Potențialul internetului era pentru o supraveghere mai mare. Ascensiunea platformelor uriașe, începând cu 2005, a sugerat că această din urmă vedere era cea care a ieșit câștigătoare. Și totuși, printr-o bizară piruetă, asistăm acum la o renaștere a grupurilor digitale anarhice, auto-organizate, în mâinile Facebook. Cele două viziuni concurente s-au ciocnit.

Pentru a vedea cum s-a derulat această poveste, merită să ne întoarcem la 2003. În cadrul conferinței ETech din acel an, unul dintre principalele discursuri a fost susținut de pasionatul și scriitorul web Clay Shirky, acum la New York University, care a surprins audiența declarând că sarcina de a proiecta comunități online de succes a avut prea puțin de-a face cu tehnologia. Discuția s-a întors spre una dintre cele mai fertile perioade din istoria psihologiei sociale și a fost intitulată „Un grup este dușmanul său cel mai rău”.

Shirky s-a bazat pe activitatea psihanalistului și psihologului britanic Wilfred Bion, care, împreună cu Kurt Lewin, a fost unul dintre pionierii studiului „dinamicii grupului” din anii ’40. Propunerea centrală a acestei școli a fost aceea că grupurile posedă proprietăți psihologice care există independent de membrii lor individuali. În grupuri, oamenii se comportă în moduri în care nu ar fi făcut-o niciodată dacă ar fi fost pe cont propriu.

La fel ca notoriile serii de experimente ale lui Stanley Milgram pentru a testa supunerea, la începutul anilor ’60 – în care unii participanți au fost convinși să le administreze altora șocuri electrice aparent dureroase – la mijlocul secolului XX îngrijorarea legată de dinamica grupurilor a crescut în umbra ororilor politice din anii ’30 și ’40; vremuri care au ridicat întrebări grave despre modul în care indivizii ajung să-și abandoneze simțul moralității. Lewin și Bion au considerat că grupurile posedă personalități distinctive, care apar organic din interacțiunea membrilor lor, independent de reguli sau de ceea ce indivizii ar putea face singuri, în mod rațional.

În zorii anilor ’60 cu speranțele lor politice mai individualiste, interesul psihologilor pentru grupuri a început să se estompeze. Presupunerea că indivizii sunt guvernați de conformare a dat înapoi. Când Shirky a prezentat activitatea lui Bion, la conferința OReilly din 2003, era cam singurul care vedea lucrurile astfel. Ceea ce observase corect a fost că, în absența unor structuri sau reguli explicite, comunitățile online luptau împotriva multor dinamici perturbatoare care i-au fascinat pe psihologii anilor ’40.

Shirky a subliniat în mod special un aspect al activității lui Bion: modul în care grupurile își pot sabota spontan propriul scop prevăzut. Frumusețea comunităților timpurii online, cum ar fi listele, forumurile de mesaje și wikis-urile, a constat în spiritul lor de egalitarism, umor și lipsă de formalitate. Dar aceleași proprietăți au funcționat adesea împotriva lor atunci când a fost vorba de a realiza de fapt ceva constructiv; uneori s-au transformat, prin efectul bulgărelui de zăpadă, în ceva obstrucționist sau furios. Odată ce starea de spirit a unui grup a fost redirecționată spre glume, dezmembrare sau ostilitate către un alt grup, devine foarte dificil să fie anulată.

Îngrijorările lui Bion își au originea în teama de impulsurile întunecate ale umanității, dar viziunea prezentat de Shirky publicului său, în acea zi, a fost una mai optimistă. Dacă proiectanții mediilor online ar putea preveni „dinamica de grup” perturbatoare, susținea el, atunci ar fi posibil să susțină comunități online coerente și productive, deschise și utile în același timp. La fel ca un parc sau o stradă bine proiectată, un spațiu online bine conceput ar putea alimenta o sociabilitate sănătoasă fără a fi nevoie de poliție, supraveghere sau închiderea străinilor. Între o extremă a haosului anarhic (trolling constant) și alta de strictă moderare și reglementare a discuției, gândirea în termenii dinamicii de grup a promis o rețea socială încă în mare măsură auto-organizată, dar și relativ ordonată.

Dar a existat și o altă soluție pentru această aceeași problemă, care ar putea schimba lumea, prin consecințele sale: lăsați dinamica de grup și concentrați-vă pe dinamica reputației. Dacă cineva online are un anumit set de atribute offline, cum ar fi o funcție, un album foto, o listă de prieteni și o adresă de e-mail, se va comporta în moduri adecvate tuturor acestor identificatori publici ficși. Adăugați aici din ce în ce mai multă supraveghere, atât din partea colegilor de serviciu, cât și de către corporații, iar problema dinamicii spontane a grupului dispare. Auto-controlul și propria conștiință sunt mai ușor de menținut dacă ești vizibil public, inclusiv prietenilor, rudelor, colegilor.

Pentru mulți dintre pionierii cyber-culturii californiene, care au văzut în comunitățile online o sustragere de la valorile și constrângerile societății capitaliste, triumful lui Zuckerberg reprezintă o înfrângere necruțătoare. Corporațiile nu ar fi trebuit să preia controlul asupra acestui spațiu. Până în 2005, se spera că rețeaua socială va fi construită în baza principiilor democratice și a comunităților de la firul ierbii. Facebook a abandonat toate acestea, pur și simplu transformând internetul într-un director telefonic multimedia.

Ultima ETech a avut loc în 2009. Într-un deceniu, Facebook a fost acuzat că a împins democrația liberală la mal și chiar că a distrus adevărul. Dar, pe măsură ce cerințele social media au devenit mai împovărătoare, fiecare dintre noi întreținând un profil și proiectând o identitate, a reapărut atracția grupului autonom. În unele privințe, îngrijorarea optimistă a lui Shirky a devenit acum una pesimistă. Parțial mulțumită WhatsApp, grupul amoral nemoderat, auto-guvernat, mai mare decât o conversație ceva mai mare decât o conversație, dar mai mic decât ceva public – a devenit o forță politică dominantă și perturbatoare în societatea noastră, la fel cum se temeau figuri precum Bion și Lewin.

Teoriile conspirației și dinamica grupului paranoic fuseseră caracteristici ale vieții politice cu mult înainte de sosirea WhatsApp. Nu are sens să învinovățim aplicația pentru existența lor, mai mult decât are sens să dai vina pe Facebook pentru Brexit. Dar, luând în considerare tipurile de comportament și structuri sociale pe care tehnologiile le permit și le îmbunătățesc, vom înțelege mai bine unele caracteristici și afecțiuni ale societății. Care sunt tendințele generale pe care WhatsApp le ajută să accelereze?

În primul rând, există problema conspirațiilor în general. WhatsApp este cu siguranță un canal imbatabil pentru circulația teoriilor conspirației, dar trebuie să recunoaștem și că pare un instrument excelent pentru a facilita un comportament conspirativ real. Una dintre marile dificultăți atunci când se iau în considerare teoriile conspirației din lumea de azi este că, indiferent de WhatsApp, unele conspirații se dovedesc adevărate. De exemplu: scandalul Libor, ascultarea telefoanelor, eforturile depuse de oficialii partidului Laburist pentru a zădărnici șansele electorale ale lui Jeremy Corbyn. Toate acestea s-au întâmplat, dar până atunci cel care ar fi vorbit despre ele în avans ar fi părut un adept al teoriei conspirației.

Un mediu de comunicare care conectează grupuri de până la 256 de persoane fără nici o vizibilitate publică, care operează prin telefoanele de buzunar este prin natura sa potrivit pentru a alimenta secretul. Evident, nu orice chat de grup poate fi luat ca o „conspirație”. Dar se pune problema modului în care societatea poate rămâne coerentă. În acest sens, WhatsApp nu este doar un canal pentru circulația teoriilor conspirației, ci le oferă și conținut. Mediul este mesajul.

Potențialul politic complet al WhatsApp nu a fost observat în Marea Britanie. Până în prezent, acesta nu a servit ca un instrument eficient de campanie politică, în parte deoarece utilizatorii par reticenți să se alăture grupurilor mari cu persoane pe care nu le cunosc. Cu toate acestea, influența – imaginată sau reală – a grupurilor WhatsApp din Westminster și mass-media contribuie, fără îndoială, la ideea tot mai împământenită că viața publică este o farsă, în spatele căreia se ascund rețelele invizibile prin care e coordonată puterea. WhatsApp a devenit un fel de „culise” a vieții publice, unde se presupune că oamenii articulează ceea ce cred cu adevărat și ceea ce cred în secret. Aceasta este o sensibilitate care a alimentat demult teoriile conspirației, în special cele antisemite. Grupurile WhatsApp invizibile oferă acum o actualizare modernă a tipului de „explicație” care gravita odată în jurul lojilor masonice sau Rothschilds.

Departe de lumea politicii de partid și a presei, există o perspectivă a unei societăți organizate ca un tapet de clișee suprapuse, fiecare cu propriile lor norme interne. Grupurile sunt mai puțin susceptibile să încurajeze heterodoxia sau asumarea de riscuri, dar mai mult susceptibile să inculce conformitatea, deși adesea față de norme ostile celor din „mainstream”. La adăpostul grupului, devine posibil să și rămâi cu prăjitura, dar să o și mănânci, să fii simultan radical și ortodox, hiper-sceptic și totuși lipsit de reflectare.

Pentru toate beneficiile pe care le oferă WhatsApp pentru a ajuta oamenii să se simtă apropiați unii de alții, ascensiunea sa rapidă este un alt semn al modului în care o lume publică comună – bazată pe fapte verificate și proceduri recunoscute – se dezintegrează. WhatsApp este bine echipat pentru a sprijini comunicările în marja instituțiilor și discuțiilor publice: deputați intrigând, părinții care bârfesc profesorii, prieteni care împărtășesc meme-uri, jurnaliști care circulă zvonuri, membrii familiei care transmit sfaturi medicale neoficiale. O societate în care se vorbește sincer doar în asemenea marje va fi mai greu să accepte legitimitatea experților, oficialilor și reprezentanților care, prin definiție, operează în centrul atenției. Între timp, teoriile neîncrederii, înstrăinării și conspirației devin norma, dărâmând instituțiile care ne-ar putea ține împreună. Sursa: Universul.net

.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

3 × 3 =