Acasă Economie Voluntari: Război între Primărie și furnizorul de gaze naturale

Voluntari: Război între Primărie și furnizorul de gaze naturale

DISTRIBUIȚI

La 9 ianuarie a.c., primar Florentin Costel Pandele a sesizat Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului (ANPC) în vederea efectuării unui control ”pentru cercetarea și soluționarea problemelor legate de majorarea prețului la gazele naturale, pe raza orașului Voluntari”.

De asemenea, la 10 ianuarie, primarul Pandele a sesizat ANRE în vederea organizării unei activităţi de control privind respectarea reglementărilor aplicabile sectorului gazelor naturale, precum şi a reglementărilor asupra creşterii pretului lei/MWh a agentului economic Premier Energy.

Majorarea prețului la gaze a fost analizată în cadrul unei ședințe convocate cu două zile înainte, întâlnire la care au participat reprezentații societății furnizoare de gaze, Premier Energy SRLși cetățeni ai localității.

”Această majorare bruscă a prețului gazelor îi va afecta pe toți locuitorii din Voluntari. Am solicitat societății furnizoare să ne prezinte, urgent, motivele care au stat la baza acestei creșteri de preț”, a declarat Pandele. Reprezentanții societății au susținut că majorarea bruscă a prețului a fost impusă de ANRE și se va resimți, în cel mai scurt timp, și la nivel național.

Alte probleme discutate au vizat necesitatea recuperării taxelor pentru branșamente, precum și facturarea lunară și citirea regulată a contoarelor.

”Această creștere de preț va încărca bugetul fiecărei familii. Vă propun să acceptați plata eșalonată a acestor majorări, pe tot parcursul anului. De asemenea, vă informez că analizez posibilitatea de a mă muta la alt furnizor de gaze, întrucât consider că această societate a gestionat în mod neprofesionist creșterea prețului la gaze”, a declarat edilul. – CĂLIN MATEI

4 COMENTARII

  1. Pana la nivelul national nu va puteti bate joc de un oras ca Voluntari.Asteptam solutie urgent!Cetatenii au fost pacaliti ca semneaza ceva….pentru date personale…

  2. Vrăjeală tip „Pandele ”, ăsta și-a pus un sclav sa cumpere Covi după care să-i ardă pe voluntareni și ghici ce ? La final vine salvatorul Pandele și preia el cu primăria gazele și gata se mai face cu un mandat în Voluntari.😂😂😂
    La câți cretini avem în Voluntari….plm…greu să se prindă lumea de combinațiile lui Pandele.

  3. Nu stiu ce se întâmplă, ce combinatii fac ăștia, dar până se rezolvă problema noi avem de suferit deoarece trebuie să plătim factura la gaze enorm, pe mama fiind bătrâna si bolnavă a inselat-o foarte usor, trebuiesc luate masuri urgent

  4. Mesagerii de la Covi care au venit in vara la abonati sa semneze un nou contract au prezentat cetatenilor Nota de securizare a datelor personale care fie vorba intre noi numai secreta nu este,iar pe ultima fila respectiv Ccontract pentru furnizarea gazelor semtura nu imi apartine.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here