Acasă Info Local Vacanță prelungită pentru elevii din Teleorman și Ilfov

Vacanță prelungită pentru elevii din Teleorman și Ilfov

DISTRIBUIȚI

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) anunţă că va fi în continuare foarte frig în întreaga ţară. Pentru Moldova, estul Transilvaniei, Oltenia, Muntenia şi Dobrogea, precum şi pentru Capitală se menţine codul portocaliu de ger, până în 1 martie, la orele 10.00.

De asemenea, miercuri, până la orele 20.00, este cod portocaliu de vreme rea pentru judeţele Giurgiu, Călăraşi, Ialomiţa, Buzău, Brăila, Constanţa şi Tulcea.

Şcolile rămân închise în continuare în Bucureşti şi în 11 judeţe, în două dintre acestea – Teleorman şi Ilfov – cursurile fiind suspendate inclusiv vineri.

Valul de frig va fi în intensificare, astfel că se vor înregistra temperaturi cu peste 10-15 grade mai coborâte decât valorile normale pentru această perioadă din an. Temperaturile maxime vor fi negative în toate regiunile şi va fi ger dimineaţa şi noaptea, la început cu precădere în jumătatea de nord, apoi şi în restul teritoriului, iar intensificările temporare ale vântului vor amplifica senzaţia de rece. De asemenea, se menţine, tot până joi la orele 10.00, codul portocaliu de temperaturi foarte scăzute, atât noaptea, cât şi ziua în Moldova, estul Transilvaniei, Oltenia, Muntenia şi Dobrogea.

Totodată, meteorologii au anunţat că, până miercuri la orele 23.00, este cod galben de ninsori însemnate cantitativ, strat de zăpadă consistent, intensificări ale vântului şi viscol în Muntenia, Dobrogea, precum şi în jumătatea sudică a Olteniei şi a Moldovei.

”Ninsorile vor fi local însemnate cantitativ şi se va depune strat consistent de zăpadă. Vântul se va intensifica treptat pe parcursul nopţii de marţi spre miercuri (27/28 februarie) şi va avea viteze de 45…55 km/h, iar miercuri (28 februarie) în sud-est rafalele vor depăşi temporar 60 km/h, viscolind ninsoarea, spulberând şi troienind zăpada şi diminuând vizibilitatea”, anunţă meterologii.

Miercuri, între orele 6.00 şi 20.00, judeţele Giurgiu, Călăraşi, Ialomiţa, Buzău, Brăila, Constanţa şi Tulcea sunt sub cod portocaliu de intensificări susţinute ale vântului, ninsoare puternic viscolită, zăpadă spulberată şi vizibilitate scăzută.

”În intervalul menţionat, în judeţele Giurgiu, Călăraşi, Ialomiţa, Buzău, Brăila, Constanţa şi Tulcea, vor fi intensificări susţinute ale vântului, cu rafale în general de 55-65 km/h şi local în jur de 70 km/h, iar ninsoarea va fi puternic viscolită, zăpada spulberată şi troienită şi vizibilitatea va scădea sub 50 m”, se mai arată în avertizarea meteorologilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here