Acasă Economie Va circula, din vară, RATB și prin Tunari?

Va circula, din vară, RATB și prin Tunari?

DISTRIBUIȚI

Marian Ion, administratorul public al Primariei Tunari, a participat, la 21 martie, la sediul Primăriei Capitalei, în calitate de reprezentant al localitătii în Adunarea Generală a  Asociației de Dezvoltare Intercomunitră pentru Transport Public București – Iflov, la discuțiile legate de proiectul de buget pentru anul 2018 al asociației, Regulamentul de Organizare si Functionare al Consiliului Director și Regulamentul Adunării Generale, aceștia fiind pașii legali de urmat pentru introducerea RATB în Tunari.

Trebuie precizat faptul că actualii operatori au licență de transport până la finele anului și este foarte greu, în lipsa unei hotărâri de guvern să reziliezi/anulezi aceste licențe.

”Cert este ca se dorește ca în termeni rezonabili să se urmeze pașii legali de implementare, să se dea o hotărâre de guvern prin care AMTB (Autoritatea Metropolitană de Transport București) sa treacă la Asociația de Dezvoltare Intercomunitră pentru Transport Public București – Iflov, în acest moment fiind sub tutela Ministerului Transporturilor. Sperăm ca într-un viitor cât mai apropiat – august – septembrie 2018) să avem acest transport din partea RATB, dacă actualii deținători de licențe de transport nu vor bloca prin procese această implementare”, spune Marian Ion.

Asociația de Dezvoltare Intercomunitră pentru Transport Public București – Iflov va deține în viitorul apropiat, pe zona metropolitană București-Ilfov, RATB, Metrou și Calea Ferată. – C. A.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here