Acasă Anchete USR și PNL solicită demisia lui Firea, demiterea lui Cliseru și suspendarea...

USR și PNL solicită demisia lui Firea, demiterea lui Cliseru și suspendarea activității companiilor municipale

DISTRIBUIȚI

Se cere celulă de criză la Primăria Capitalei

Firea zice că hotărârea Curții de Apel București nu creează niciun efect

USR și PNL cer demisia primarului Gabriela Firea, demiterea prefectului Speranța Cliseru și suspendarea de urgență a companiilor municipale. Preşedintele USR, Dan Barna, şi preşedintele USR Bucureşti, Roxana Wring, au cerut vineri demisia primarului general al Capitalei, Gabriela Firea, după decizia Curţii de Apel Bucureşti privind anularea tuturor hotărârilor de înfiinţare a Companiilor Municipale.

Roxanei Wring: ”Îi solicit Gabrielei Firea să își dea demisia imediat din funcția de Primar al Capitalei. Curtea de Apel a decis că toate companiile municipale au fost înființate de către primarul general cu încălcarea legii. Prin urmare, Gabriela Firea se face vinovată de cel mai mare dezastru financiar și edilitar din București din ultimii 30 de ani. Companiile pe care le-a înființat sunt gropi imense care au înghițit deja 548 de milioane de euro fără niciun rezultat. Orice zi în plus cu Gabriela Firea în fruntea Bucureștiului este un pericol. Solicit înființarea de urgență la nivelul Primăriei a unei celule de criză non-politice de specialiști pentru gestionarea revenirii la starea anterioară și la respectarea legii. Rolul acestei celule de criză este să identifice modalitățile prin care banii transferați la companii să fie recuperați cât mai repede la Bugetul Primăriei. Solicit decidenților din Companii să oprească imediat orice plată și orice cheltuială. Este important ca banii să se întoarcă la bugetul Primăriei. USR București propune discuții pentru stabilirea unui plan de acțiune care să fie asumat de toate partidele. Rolul acestui plan este să limiteze costurile produse de incompetența Gabrielei Firea și să soluționeze problema RADET – Compania Energetică. Chiar dacă actualul primar este vinovat pentru haosul creat, nu îi vom lăsa pe bucureșteni să plătească prețul incompetenței primarului General. Vom aplica acele măsuri necesare pentru continuarea furnizării agentului termic către populație. Nu în ultimul rând, și aici este cea mai importantă solicitare pe care o fac: îi cer Gabrielei Firea să se abțină de la orice act ostil și revanșard îndreptat împotriva bucureștenilor și de la orice acțiune de tergiversare a desființării companiilor. Îi cer să nu-și apere imaginea cu prețul sacrificării bucureștenilor. Deja a făcut asta timp de doi ani și jumătate și consecințele le vedem cu toții. Iau în calcul posibilitatea de a ne îndrepta printr-o acțiune juridică împotriva Gabrielei Firea pentru recuperarea banilor tocați inutil de aceste companii. Trebuie să învățăm un lucru elementar: cine greșește, plătește!”

La rândul său, preşedintele PNL Bucureşti, Cristian Buşoi, a cerut Primăriei Capitalei şi primarului general suspendarea de urgenţă a activităţii companiilor municipale şi a afirmat că urmează ca acestea, conform legii şi conform unor hotărâri care vor veni în perioada imediat următoare, să fie desfiinţate

Ciprian Ciucu, unul dintre consilierii generali al PNL, a cerut Guvernului să o demită imediat pe Speranţa Cliseru din funcţia de prefect al Capitalei.

Gabriela Firea, a declarat însă că decizia Curţii de Apel Bucureşti privind anularea tuturor hotărârilor de înfiinţare a companiilor municipale nu creează niciun efect, iar pentru radierea acestor societăţi ar fi necesar un nou proces.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here