Acasă Educatie USR: Abramburelile din Educație trebuie să înceteze!

USR: Abramburelile din Educație trebuie să înceteze!

DISTRIBUIȚI

În ultima perioadă, Ministerul Educației Naționale a obișnuit opinia publică cu o serie de decizii sau măsuri neanunțate, nepredictibile și neasumate de actorii educaționali care au avut un impact negativ în sistemul de învățământ. Spre exemplu, măsura prin care s-au introdus simulările la Evaluarea Națională pentru clasa a VII-a a cauzat un val de revoltă îndreptățită din partea elevilor și a profesorilor, în contextul în care regulile care asigură coerența sistemului educațional se modifică neanunțat în timpul anului școlar, atenționează deputatul USR Cristina Iurișniți.

”Nu putem vorbi despre descentralizare și autonomie în instituțiile de învățământ în contextul în care Ministerul Educației continuă să controleze și să impună astfel de măsuri care nu fac altceva decât să bulverseze întreaga comunitate școlară. Ne dorim predictibilitate și coerență, iar astfel de decizii netransparente ne arată din nou cât de centralizat a ajuns sistemul educațional. Legitimitatea actului educațional stă în capacitatea decidenților de a veni cu politici publice pertinente, dezbătute cu societatea civilă, aprobate și executate în conformitate cu legea. USR trage un semnal de alarmă și spune stop deciziilor intempestive ale Ministerului Educației. Totodată, simulările Evaluării Naționale prezintă o importanță sporită în ceea ce privește realizarea unei diagnoze cu privire la cunoștințele elevilor, precum și de a-i face pe aceștia să conștientizeze care sunt aspectele care trebuie îmbunătățite. În contextul în care impunem elevilor respectarea rigorilor și standardelor de redactare și rezolvare a subiectelor, este impardonabil să existe erori în formularea și redactarea subiectelor, precum cea apărută în subiectele la Limba și literatura română cu privire la numele autorului poeziei. Este de datoria Ministerului Educației Naționale, prin Centrul Național de Evaluare și Examinare, să gestioneze responsabil și profesionist elaborarea subiectelor de examen. Nu mai putem accepta să mai existe in fiecare an astfel de derapaje  și, în acest sens, am solicitat Ministrului Educației să clarifice situația apărută și să își asume responsabilitatea pentru neprofesionalismul și superficialitatea membrilor  din CNEE care au elaborat subiectele simulărilor anunțate cu o lună înainte. Abramburelile din Educație trebuie să înceteze!”, mai spune parlamentarul USR.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here