Acasă Politic Toader zice că nu are nimic personal cu Kovesi, dar nu e...

Toader zice că nu are nimic personal cu Kovesi, dar nu e bună…

DISTRIBUIȚI

Guvernul a ajuns să apeleze la presa de peste hotare ca să împiedice numirea Laurei Codruța Kovesi în funcția de procuror șef european. Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a transmis o scrisoare către publicaţia Financial Times în care spune că Laura Codruţa Kovesi nu ar trebui numită şef al noului Parchet European. Ediţia online a Financial Times a publicat intregal scrisoarea lui Tudorel Toader, trimisă miercuri noaptea.

”Coerciţia” în campania anti-corupţie din România este titlul documentului prin care Laura Codruţa Kovesi este atacată virulent. Ministrul Justiției susține că scrisoarea trimisă către Financial Times este un document oficial, redactat si trimis in numele Guvernului României

”Nu am nimic personal împotrivă, dar din toate probele pe care le-am văzut de la judecători şi procurori şi alte surse credibile nu ar trebui numită în aceasta funcţie importantă”, a transmis ministrul Justiţiei, despre Laura Codruţa Kovesi. ”Doamna Kovesi nu a fost revocată pentru că DNA ancheta politicieni corupţi, ci pentru că DNA a încălcat legea, o spune CCR”, a scris Tudorel Toader. Ministrul Justiţiei a explicat că DNA ar fi făcut, sub conducerea lui Kovesi, 3.420 de dosare unor judecători şi procurori şi o citează pe judecătoarea Dana Gârbovan, care s-ar fi declarat ”şocată”. Ministrul Toader a explicat că nu este vorba despre dosare propriu-zise, ci despre plângeri depuse pe numele unor magistraţi şi care sunt obligatoriu de înregistrat. ”Aceste investigaţii rămâneau de obicei deschise şi nu erau niciodată trimise în judecată. Ele erau folosite ca mijloc de presiune asupra judecătorilor”, a scris Tudorel Toader în scrisoarea publicată de Financial Times.

Astăzi, la Bruxelles, se va decide echipa de negociere a Parlamentului European cu reprezentanţii Consiliului UE pentru numirea procurorului-şef european.

Kovesi s-a situat pe primul loc pe lista de candidaţi, după audierile care au avut loc în Comisiile CONT şi LIBE din Parlamentul European.

Tot astăzi, fosta şefă a DNA este aşteptată la Secţia specială de anchetare a magistraţilor, unde a fost citată pentru a fi audiată în dosarul penal deschis pe numele său în urma unui denunţ făcut de fugarul Sebastian Ghiţă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

17 + 16 =