Acasă Economie Tinerii pensionari care lucrează la stat au 15 zile să decidă/leafa sau...

Tinerii pensionari care lucrează la stat au 15 zile să decidă/leafa sau pensia

DISTRIBUIȚI

Ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Violeta Alexandru, a explicat într-un interviu acordat Agerpres de ce s-a luat decizia interzicerii cumulării pensiei cu salariul în sistemul public. Sunt cazuri de persoane care se pensionează și întorc chiar în aceeaşi instituţie să-și continue activitatea, ceea ce este profund injust, a spus Alexandru.

Sistemul de pensii se află într-un pericol iminent în condiţiile scăderii simţitoare a numărului persoanelor active, astfel că populaţia trebuie încurajată să economisească bani pentru pensie prin sistemul de pensii administrat privat, care conferă mai multă siguranţă contribuabililor datorită trasabilităţii banilor şi transparenţei, a declarat Violeta Alexandru.

Ministrul a caracterizat Pilonul 2 drept un sistem de pensii corect, care dă măsura corectitudinii în raport cu contribuţiile realizate de oameni în vederea perioadei de retragere din activitatea profesională.​

”Am convingerea că în sistemul public trebuie să privim lucrurile foarte corect: la 45 de ani eşti în plină formă de muncă; este profund injust să te pensionezi, după care să te întorci în sistemul public, şi sunt cazuri de persoane care se întorc chiar în aceeaşi instituţie, şi să-ţi continui activitatea. Sunt convinsă că această reglementare nu va inhiba pe cei care sunt în formă optimă de muncă şi care se vor îndrepta spre zona privată, şi cred că este nevoie de expertiza lor în domeniul privat. În acelaşi timp, cred că cei care au înţeles că a venit momentul să fim corecţi cu privire la resursele publice vor face opţiunea în termenul de 15 zile şi vor alege între pensie şi salariu”, a afirmat Violeta Alexandru în interviul pentru Agerpres.

Ministrul Muncii s-a referit şi la unele excepţii introduse în legislație pentru anumite categorii profesionale, printre care angajaţii din educaţie, sănătate sau cultură.

Totodată, Violeta Alexandru a atras atenţia că în toată Europa există tendinţa prelungirii vârstei de pensionare, însă nu a precizat că actualul guvern ar intenţiona să ia măsuri în acest sens în mandatul curent.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here