Acasă Anchete Teodorovici după întâlnirea cu procurorii DNA: ”Pentru cei care îmi vor altceva...

Teodorovici după întâlnirea cu procurorii DNA: ”Pentru cei care îmi vor altceva decât binele, să nu uite că am ce spune”

DISTRIBUIȚI

Fostul ministru al Finanțelor, Eugen Teodorovici, a fost joi dimineață la DNA, unde, spune el, a ascultat înregistrări telefonice făcute ca urmare a unui dosar din 2013 care a fost clasat de procurori.

”A fost un dosar de prin 2013 asupra căruia am primit o informare de clasare și am făcut o solicitare să văd ce a fost în dosar. Nu știu care e speța exact, ce am căutat și eu pe net. Nu am fost audiat. Am primit notificare că s-a clasat, fără să știu exact despre ce e vorba, cine a fost în dosar.

(Am venit – n.r.) să ascult acele înregistrări telefonice din acea perioadă, doar selectiv, două – trei. Am zis că nu e nevoie să mă ascult pe mine. Mi-am adus aminte de unele discuții pe care le-am avut cu diverși politicieni la acea vreme, în funcții foarte înalte din toate partidele politice. Mi-a trezit un gust amar. Discuția respectivă a fost înregistrată ca urmare a acelei spețe din 2013. Nu are nicio legătură cu zona politică. Am vrut să văd dacă se acceptă o astfel de cerere, pentru că am mai făcut o cerere într-un alt dosar închis acum un an”, a declarat, în fața sediului DNA, senatorul PSD Eugen Teodorovici.

Fostul ministru al Finanțelor a postat un mesaj video pe pagina sa de Facebook, după vizita la DNA: ”Pentru cei care îmi vor altceva decât binele, să nu uite că am ce spune”, a transmis fostul ministru. ”Pentru cei care au fost îngrijorați de soarta mea de astăzi, vreau să le spun următorul lucru: celor de bine să îi asigur că nu s-a întâmplat absolut nimic. Nu m-au chemat ci am fost eu acolo, cerând acest lucru ca urmare a unei informări primite de la DNA cu privire la un dosar în care am fost și eu interceptat. Am vrut să merg la DNA pentru a asculta, pentru a vedea exact despre ce a fost vorba, recunosc că nici până astăzi nu știu care a fost speța, nu m-a interesat, vă spun sincer. Iar pentru cei care îmi vor altceva decât binele, le doresc și eu același lucru și să nu își mai piardă timpul încercând să afle despre mine pentru că nu au ce, dar să nu uite că am ce spune”, a transmis Teodorovici, în mesajul video.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

four + nineteen =