Acasă Economie Taxe pe cifra de afaceri doar pentru unii

Taxe pe cifra de afaceri doar pentru unii

DISTRIBUIȚI

Complexul Energetic Oltenia și Complexul Energetic Hunedoara, cei doi mari producători de cărbune din țară, nu vor mai plăti 2% pe cifra de afaceri, conform proiectului de ordonanță care modifică OUG 114. De asemenea, sunt scutiți și producătorii energiei electrice și termice în cogenerare. Această măsură contravine indicației dată de Consiliul Concurenței conform căreia o reducere a contribuției doar pentru anumiți agenți economici ar putea fi considerată ajutor de stat.

”Neadoptarea în regim de urgență a dispozițiilor prevăzute în prezentul proiect pentru domeniul energiei poate duce la interpretări eronate ale prevederilor ceea ce va conduce la o multitudine de acțiuni în instanță având ca rezultat blocarea activității ANRE, la costuri ridicate de funcționare a operatorilor economici – cu consecința directă a falimentului producătorilor de energie electrică pe bază de cărbune și a producătorilor de energie electrică și termică în cogenerare în condițiile în care aceștia deja care se confruntă cu probleme majore financiare. De asemenea, o consecință directă a neadoptării în regim de urgență va fi și întârzierea planurilor de investiții a operatorilor economici din sectorul energiei electrice precum și creșterea costurilor legate de încălzirea populației”, arată în preambulul proiectului de OUG.

”Contribuția anuală percepută de la titularii de licențe în domeniul energiei electrice și al gazelor naturale este egală cu 2% din cifra de afaceri anuală realizată de aceștia din activitățile ce fac obiectul licențelor acordate de ANRE. Cifra de afaceri ce se constituie ca bază de calcul pentru perceperea contribuției anuale este definită și calculată conform reglementărilor ANRE aprobate prin ordin al președintelui ANRE cu avizul Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză”, se spune ăn proiect. Prin derogare, contribuția anuală percepută de la titularii licentelor de exploatare comerciala a capacitatilor de producere a energiei electrice pe baza de carbune precum si a celor de producere a energiei electrice si termice in cogenerare, se stabilește anual prin Ordinul președintelui ANR.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here