Acasă Politic Sub presiunea crizei, Parlamentul a votat noul Guvern liberal

Sub presiunea crizei, Parlamentul a votat noul Guvern liberal

DISTRIBUIȚI

Noul guvern Ludovic Orban a primit sâmbătă votul de învestitură din partea Parlamentului, cu 286 voturi favorabile, dintr-un total de 309 voturi exprimate.

Premierul și membrii Cabinetului vor depune, în cursul zilei de astăzi, jurământul la Palatul Cotroceni.

De menționat că actualul cabinet are aceeași componență ca în decembrie 2019, când Parlamentul l-a demis prin moțiune de cenzură.

Dacă Parlamentul nu ar fi validat astăzi guvernul, ar fi însemnat încă un pas spre alegerile anticipate.

Pentru a facilita depunerea jurământului, o acțiune constituțională necesară, Comitetul Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă (CNSSU) a adoptat, sâmbătă, o hotărâre prin care membrii Guvernului şi oficialii de rang înalt din instituţiile aparţinând sistemului naţional de securitate şi apărare pot ieşi din izolare, cu păstrarea distanţei de minimum 5 metri faţă de alte persoane care nu se află în izolare şi cu obligativitatea portului măştii de protecţie, exclusiv pentru exercitarea obligaţiilor expres prevăzute de Constituţie şi strict pe durata exercitării acestor obligaţii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here