Acasă Social Starea de alertă va fi prelungită dacă se impune

Starea de alertă va fi prelungită dacă se impune

DISTRIBUIȚI

Ministrul Sănătății a anunțat vineri dimineață, într-o conferință de presă, că starea de alertă va fi prelungită după 15 iulie, dacă situația o va impune. Nelu Tătaru a subliniat că măsurile de izolare au dat rezultate și că trebuie continuate. Nelu Tătaru a fost întrebat când vor fi redeschise restaurantele, ministrul afirmând însă că ”suntem la trei săptămâni de creștere constantă”.

El a precizat în acest sens că la 1 iulie trebuia să aibă loc noi măsuri de relaxare, care însă nu au mai fost implementate, din cauza creșterii numărului de cazuri.

”Nu avem pericolul stării de urgență, gestionăm numărul de cazuri. Gândim, ca evoluție, până pe 15 iulie, dacă e necesară prelungirea stării de alertă sau nu”, a subliniat el.

De asemenea, Nelu Tătaru a spus că în urmă cu trei săptămâni rata de transmitere a coronavirusului era în jur de 0,6-0,7, iar acum ajunge la 1,4.

Ministrul Sănătății a amintit în acest sens oamenilor să respecte recomandările autorităților, pentru ca numărul de cazuri noi să înceapă să scadă din nou: ”Avem un corp medical care deține în acest moment controlul, dar interpretarea acestor decizii pot duce la efecte nedorite”. ”Măsurile de izolare sunt cele care au dat rezultatele pe care le-am avut”, a subliniat el.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here