Acasă Info Local Sondaj PNL la Dobroești / Iliuță Mihalea sau Ștefan Condu?

Sondaj PNL la Dobroești / Iliuță Mihalea sau Ștefan Condu?

DISTRIBUIȚI

Așa cum se întâmplă la nivelul tuturor organizațiilor liberale din țară, la Dobroești s-a decis efectuarea unui sondaj odată cu înscrierea în cursa internă pentru desemnarea candidatului la funcția de primar a lui Iliuță Mihalea, până acum candidatul declarat al partidului fiind Ștefan Condu.

Ștefan Condu, în prezent viceprimar al comunei, a fost primar interimar de la alegerile din 2016 până în august 2019 când social-democratul Valentin Condu, vărul său, a câștigat procesul cu Prefectura Ilfov și a fost repus în funcție.

Ștefan Condu a intrat în administrație în 2008, din partea PDL, apoi a plecat la PSD, poziție din care a ajuns viceprimar în 2015. Neînțelegerile dintre el și alți membri ai PSD au dus la retragerea sprijinului politic. A încercat să candideze în 2016 pentru funcția de primar al comunei din partea PSD, dar a fost respins, apoi a încercat și din partea PNL, în cele din urmă candidând din partea PSRO (formațiune care o obținut trei mandate de consilier). Cu sprijinul liberalilor, Ștefan Condu a ajuns din nou viceprimar și apoi primar interimar.

Iliuță Mihalea, care are studii administrative, este cel mai vechi membru al Consiliului Local Dobroești. A intrat în PNL în 1999, a migrat apoi către PDL, contopirea celor două formațiuni politice aducându-l din nou în rândul liberalilor.

Așadar, cel mai bine plasat în sondajul local va fi candidatul PNL pentru funcția de primar al comunei Dobroești.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here