Acasă Info Local Șmecherii de maxi-taxi, luați la puricat de polițiștii din Ilfov

Șmecherii de maxi-taxi, luați la puricat de polițiștii din Ilfov

DISTRIBUIȚI

maxi_taxiLa 8 martie a.c. polițiștii ilfoveni de investigare a criminalității economice și rutieră au acționat, pe drumurile naționale și județene, pentru verificarea respectării prevederilor legale în domeniul transportului de persoane și marfă, precum și pentru combaterea ilegalităților economice. Astfel, au fost instituite mai multe filtre, fiind controlate peste 100 de autovehicule.

În cadrul verificărilor, polițiștii au avut în vedere respectarea perioadelor de odihnă de către transportatorii de mărfuri, precum și deținerea de către aceștia a documentelor legale aferente mărfii transportate. În cazul autovehiculelor destinate transportului de persoane, polițiștii au vizat respectarea capacității de transport, precum și starea tehnică a vehiculelor.

Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 39 sancțiuni contravenționale, în valoare de 16.500 de lei. De asemenea, polițiștii rutieri au reținut șapte certificate de înmatriculare pentru nereguli precum lipsa inspecției tehnice periodice, modificări neomologate ale autovehiculului sau defecțiuni tehnice.

Totodată, polițiștii de investigare a fraudelor au acționat pentru protejarea mediului de afaceri împotriva ilegalităților economice, fiind controlate 10 societăți comerciale de pe raza localităților ilfovene Voluntari și Afumați. În urma verificărilor, la punctul de lucru al unei societăți comerciale, din localitatea Voluntari, polițiștii au descoperit sute de mii de articole de îmbrăcăminte susceptibile a fi contrafăcute. Polițiștii l-au identificat pe reprezentantul legal al societății, un cetățean chinez, de 42 de ani, pe numele său fiind întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de contrafacere de marcă. Textilele, în valoare de aproximativ 140.000 de euro au fost indisponibilizate, în vederea continuării cercetărilor.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here