Acasă Economie SIMULARI PESTE SIMULARI…

SIMULARI PESTE SIMULARI…

DISTRIBUIȚI

După ce Ministerul Finanțelor a confirmat că începând cu 1 ianuarie 2018 contribuțiile sociale vor trece în totalitate la angajat, în sarcina angajatorului românând numai obligația reținerii și plății acestor contribuții, specialiștii au început să facă divesre calcule.

Simulările de calcul ale Deloitte

În acest context, Deloitte a făcut câteva simulări de calcul din  care reiese că, în funcție de scenariul aplicat referitor la nivelul de impozitare, rezultatele sunt net diferite: în 4 din 6 scenarii salariul net scade.

Simulările de calcul, realizate de Global Employer Services Deloitte România, coordonată de Raluca Bontaș, Partener Deloitte România, în cele ce urmează:

Scenariul 1

  • Contribuțiile de asigurări sociale transferate la angajat
  • Salariul mediu brut 3.131 lei este majorat cu 22,75% (ca urmare a transferului contribuțiilor angajatorului)
  • Rata totală a contribuțiilor scade la 35% (cu 4,25 pp)
  • Impozitul pe venit scade la 10%, respectiv 0% pentru veniturile până la 2.000 lei brut
  • Pentru salariile de peste 2.000 lei brut, impozitul de 10% se datorează doar pentru suma care depășește plafonul de scutire de 2.000 lei
  • Rezultat: Salariul net=2.448 lei, cu 11,49% mai mare decât în prezent

Scenariul 2

  • Contribuțiile de asigurări sociale transferate la angajat
  • Salariul mediu brut 3.131 lei este majorat cu 22,75% (ca urmare a transferului contribuțiilor angajatorului)
  • Rata totală a contribuțiilor scade la 35% (cu 4,25 pp)
  • Impozitul pe venit scade la 10%, respectiv 0% pentru veniturile până la 2.000 lei brut
  • Pentru salariile de peste 2.000 lei brut, impozitul de 10% se datorează integral (fără plafonul de scutire de 2.000 lei)
  • Rezultat: Salariul net=2.248 lei, cu 2,38% mai mare decât în prezent

Scenariul 3

  • Contribuțiile de asigurări sociale transferate la angajat
  • Salariul mediu brut 3.131 lei este majorat cu 22,75% (ca urmare a transferului contribuțiilor angajatorului)
  • Rata totală a contribuțiilor scade la 35% (cu 4,25 pp)
  • Impozitul rămâne 16%
  • Rezultat: Salariul net=2.098 lei, cu 4,45% mai mic decât în prezent

Scenariul 4

  • Contribuțiile de asigurări sociale transferate la angajat
  • Salariul mediu brut 3.131 lei nu este majorat cu 22,75% (ca urmare a transferului contribuțiilor angajatorului)
  • Rata totală a contribuțiilor scade la 35% (cu 4,25 pp)
  • Impozitul pe venit scade la 10%, respectiv 0% pentru veniturile până la 2.000 lei brut
  • Pentru salariile de peste 2.000 lei brut, impozitul de 10% se datorează doar pentru suma care depășește plafonul de scutire de 2.000 lei
  • Rezultat: Salariul net=2.031 lei, cu 7,5% mai mic decât în prezent

Scenariul 5

  • Contribuțiile de asigurări sociale transferate la angajat
  • Salariul mediu brut 3.131 lei nu este majorat cu 22,75% (ca urmare a transferului contribuțiilor angajatorului)
  • Rata totală a contribuțiilor scade la 35% (cu 4,25 pp)
  • Impozitul pe venit scade la 10%, respectiv 0% pentru veniturile până la 2.000 lei brut
  • Pentru salariile de peste 2.000 lei brut, impozitul de 10% se datorează integral (fără plafon de scutire de 2.000 lei)
  • Rezultat: Salariul net=1.831 lei, cu 16,6% mai mic decât în prezent

Scenariul 6

  • Contribuțiile de asigurări sociale transferate la angajat
  • Salariul mediu brut 3.131 lei nu este majorat cu 22,75% (ca urmare a transferului contribuțiilor angajatorului)
  • Rata totală a contribuțiilor scade la 35% (cu 4,25 pp)
  • Impozitul pe venit rămâne 16%
  • Rezultat: Salariul net=1.709 lei, cu 22,16% mai mic decât în prezent

Raluca Bontaș, Partener Global Employer Services Deloitte România, explică faptul că, în lipsa unui act normativ, a unui studiu de impact sau a unor calcule oficiale pregătite de autoritățile competente, scenariile analizate oferă ”o imagine a efectului acestor măsuri aplicate concomitent sau selectiv la nivel individual”.

Recent, guvernul a reiterat că impozitul pe venit va fi redus de la 16% la 10%, iar contribuțiile de asigurări sociale vor fi integral transferate în sarcina angajatului cu o rată cumulată diminuată la 35% (de la 39,25%).

Totuși nu a fost reconfirmată scutirea de impozit pe venit pentru veniturile lunare brute de până la 2.000 lei.

În același timp, plasarea contribuțiilor la angajat ar impune o majorare a salariului brut cu cel puțin 22,75% pentru a menține valoarea salariului net. Această decizie este probabil ceva mai ușor de pus în practică în sectorul bugetar, însă este discutabil dacă și în ce manieră poate fi obligatorie pentru mediul privat.

În contextul în care nu avem încă un act normativ și nici un studiu de impact sau niște calcule oficiale pregătite de autoritățile competente, lucrăm cu mai multe scenarii privind efectul acestor măsuri.

În varianta cea mai favorabilă în care s-ar aplica toate măsurile concomitent, salariul mediu brut național – pe care l-am luat ca reper în calcul – ar crește cu 11,5%.

Evident la salariul de până în 2.000 lei brut ar fi o majorare mai însemnată de 16,6%, în timp ce la cele mai mari creșterea s-ar resimți mai puțin. De exemplu, la 5.000 lei brut ar fi o creștere de 8%. Pe de altă parte, cel mai pesimist scenariu ar fi dacă nu s-ar găsi o soluție pentru creșterea artificială a salariului brut cu 22,75%, dar contribuțiile ar fi preluate de angajat, iar impozitul pe venit ar rămâne nemodificat.

În acest caz, nediscutat până în prezent, salariul mediu net s-ar diminua cu 22,16%.

Deocamdată vorbim de ipoteze. Calculele noastre oferă o imagine a efectului acestor măsuri aplicate concomitent sau selectiv la nivel individual, explică Raluca Bontaș, Partener Global Employer Services Deloitte România. – sursa: Cursdeguvernare.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

3 × three =