Acasă Interne Serviciile publice comunitare, la capacitate maximă

Serviciile publice comunitare, la capacitate maximă

DISTRIBUIȚI

Ministerul Afacerilor Interne recomandă cetățenilor români să apeleze la serviciile acestora pentru preschimbarea documentelor (pașapoarte simple electronice/ temporare, cărți de identitate, permise de conducere), care au expirat pe timpul stării de alertă instituite la nivelul României și care le sunt necesare pentru deplasarea în afara țării.

Pentru a răspunde tuturor solicitărilor, activitatea structurilor amintite nu a fost  întreruptă, ci se desfășoară în baza unui program adaptat contextului actual și cu respectarea măsurilor necesare pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Totodată, MAI amintește prevederile Legii nr. 55 din 15 mai 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, conform cărora valabilitatea documentelor eliberate de instituțiile și autoritățile publice, precum și de entitățile private autorizate conform legii, se menține pe toată perioada stării de alertă, precum și pentru o perioadă de 90 de zile de la încetarea acestei stări, sunt aplicabile, în lipsa unor acorduri bilaterale cu alte state, doar pe teritoriul României.

Astfel, pentru a preveni anumite situații neplăcute, MAI încurajează cetățenii români să inițieze, din timp, demersurile necesare pentru a preschimba pașapoartele simple electronice/temporare, cărțile de identitate și permisele de conducere și să se adreseze serviciilor publice comunitare competente sau misiunilor diplomatice și oficiilor consulare ale României.

 

Documente de călătorie

 

În ceea ce privește activitatea de pașapoarte, cererile se depun, în ţară, preponderent în baza unei programări on-line pe platforma www.epasapoarte.ro, la oricare serviciu public comunitar de paşapoarte, indiferent de județul de domiciliu al solicitantului, în cadrul programului de lucru cu publicul afişat, atât pe site-ul instituției www.pasapoarte.mai.gov.ro, la secţiunea “Servicii Publice Comunitare de Pașapoarte”, cât şi pe site-urile instituţiilor prefectului.

Accesul solicitanţilor şi, după caz, al reprezentanţilor legali în locaţiile serviciilor publice comunitare de paşapoarte în vederea depunerii cererilor de eliberare a paşapoartelor simple, respectiv pentru ridicarea documentelor de călătorie, este permis cu respectarea măsurilor de protecție igienico-sanitară, fiind, astfel, obligatorie purtarea măștii de protecție și respectarea marcajelor instituite pentru asigurarea distanțării fizice.

Persoanele programate trebuie să respecte ora de programare şi să evite aşteptarea suplimentară în spaţiile destinate publicului.

De asemenea, recomandăm cetăţenilor să opteze pentru expedierea pașaportului simplu electronic prin servicii de curierat (cheltuieli de expediţie 8 lei + TVA) la adresa de domiciliu/reşedinţă din ţară a titularului ori a persoanei care a formulat cererea. Paşaportul simplu temporar, în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare, nu poate fi livrat prin serviciul de curierat.

În cazul minorilor în vârstă de până la 14 ani, părintele sau reprezentantul legal depune cererea pentru eliberarea unui astfel de document, inclusiv în absenţa minorilor, prin prezentarea a două fotografii color identice care reprezintă fizionomia actuală a titularului, având dimensiunile 3,5×4,5 cm.

Alte date suplimentare, în funcție de interesul personal, pot fi consultate atât pe site-ul direcției www.pasapoarte.mai.gov.ro, cât și pe site-urile instituţiilor prefectului.

 

Preschimbarea actului de identitate

 

Totodată, pentru preschimbarea actului de identitate, cetățenii români se vor adresa serviciilor publice comunitare de evidență a persoanelor, de la locul de domiciliu. În scopul informării cu privire la programul de lucru sau sistemul de programare, invităm cetățenii interesați să verifice site-ul primăriei de domiciliu/reședință la nivelul căreia funcționează serviciul public comunitar de evidență a persoanelor.

 

Preschimbarea permiselor de conducere

 

Cererile de preschimbare a permiselor de conducere românești se depun, de regulă, în baza unei programări online efectuată pe site-ul oficial al instituției www.drpciv.ro.  Cererea poate fi depusă la oricare serviciu public comunitar regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor, indiferent de domiciliul titularului sau emitentul permisului de conducere.  Accesul în incinta sediului serviciilor publice comunitare este permis doar titularilor, după caz persoanelor mandatate, în baza actului de identitate – original, cu cel mult 10 minute înainte de ora programată. Pentru evitarea aglomerării spațiilor destinate cetățenilor solicităm respectarea orelor de programare.

Documentele se livrează prin poștă, la adresa indicată de titular în termen de 5-15 zile calendaristice, iar pentru această perioadă se eliberează dovada înlocuitoare a permisului de conducere.

De asemenea, de la începutul anului și până în prezent, activitatea serviciilor publice comunitare în țară  s-a desfășurat fără impedimente și cu adaptarea modului de lucru la actualele cerințe impuse de situația epidemiologică.

 

Patrule mixte polițist-jandarm, peste tot

Poliția și Jandarmeria Română au semnat o decizie comună prin care polițiștii din structurile de ordine publică vor patrula însoțiți de jandarmi, antrenați să facă față unor eventuale conflicte stradale, anunță Gandul.ro

Chiar dacă, în ultimii ani, au fost luate măsuri pentru întărirea autorității polițiștilor, numărul mare de pensionări a slăbit sistemul prin plecarea polițiștilor cu experiență. Iar acest lucru a devenit evident în perioada stării de urgență, când în țară au avut loc mai multe conflicte violente generate de persoane care nu înțelegeau să respecte măsurile impuse de ordonanțele militare.

Apoi, din cauza crizei financiare care a afectat și lumea interlopă, în mai multe orașe ale țării s-au înregistrat violențe între grupările infracționale, dintre care multe au ajuns în presă, așa cum a fost, spre exemplu, răfuiala de la Craiova, unde incidentele au fost filmate de cetățeni și difuzate de televiziuni. Nici Bucureștiul nu a fost ferit de astfel de incidente.

Pentru că previziunile sunt îngrijorătoare, în condițiile în care pandemia de coronavirus a gonit acasă o mulțime de infractori români care operau în Europa, s-a luat o măsură care ar trebui să descurajeze o eventuală escaladare a violențelor.

Astfel, potrivit ordinului comun, semnat în data de 23 iunie de șeful IGPR, chestorul Liviu Vasilescu, și comandantul Jandarmeriei Române, colonelul Bogdan Enescu, ”șefii structurilor teritoriale de jandarmerie vor transmite structurilor teritoriale de poliție întregul efectiv disponibil pentru participarea la activitățile de menținere a ordinii și siguranței publice în sistem integrat”.

Jandarmii se vor prezenta direct la unitățile de poliție la care vor fi arondați îmbrăcați în uniformă și înarmați și vor executa misiunile solicitate de șefii din Poliție.

În același timp, în caz de nevoie, străzile vor fi patrulate de echipe formate dintr-un polițist și doi jandarmi.

Același ordin comun prevede și instituirea ”unor zone speciale de siguranță, în principal în zonele în care s-au înregistrat aspecte specifice stării de alertă sau cu potențial criminogen ridicat”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here