Acasă Info Local ȘEFI NOI LA ISU BUCUREȘTI – ILFOV

ȘEFI NOI LA ISU BUCUREȘTI – ILFOV

DISTRIBUIȚI

ISUJoi, la sediul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ”Dealul Spirii” Bucureşti-Ilfov, inspectorul general al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, general de brigadă dr. Ovidiu Vasilică, a prezentat noua conducere a acestei unităţi.

Prin încetarea de drept a detașării ofițerilor care au asigurat comanda pompierilor bucureșteni, pentru asigurarea continuității actului managerial, au fost emise ordinele inspectorului general în baza cărora colonel Flaviu-Dorel Chiscop, locotenentul-colonel Claudiu-Florentin Zamfir și colonelul Sorin-Alexandru Zară sunt împuterniciți, pentru o perioadă de șase luni, să îndeplinească atribuţiile inspectorului şef, prim-adjunctului şi adjunctului din cadrul ISU București-Ilfov.

”Identificăm așteptări mari din partea societății civile, ceea ce presupune nevoia de profesionalism pentru a putea răspunde exigențelor impuse. Manifestați toleranță 0 în aplicarea legii, în toate activitățile pe care le desfășurați. Am convingerea că această nouă echipă, împreună cu personalul de specialitate, va reuși să ofere un serviciu public de calitate.” a transmis inspectorul general în cadrul evenimentului.

Colonelul Chiscop deţine din anul 2009 funcţia de inspector şef al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ”Anghel Saligny” al judeţului Vrancea. Cu o experienţă de peste 20 de ani în această Armă, noul comandant al salvatorilor bucureșteni este absolvent al Facultății de Pompieri din cadrul Academiei de Poliție ”A.I.Cuza” din București (promoția 1997).

Pe parcursul carierei militare a ocupat doar funcţii de comandă atât în plan operativ, cât şi în cel preventiv, remarcându-se prin rigurozitate și profesionalism în îndeplinirea activităților specifice.

Locotenentul-colonel Zamfir provine din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dealul Spirii” Bucureşti-Ilfov, ocupând funcţia de șef al Centrului Operațional. Cu o vastă experienţă în domeniul operativ (ofițer specialist în statul major și comandant subunitate), acesta a absolvit Facultatea de Pompieri din cadrul Academiei de Poliție ”A.I.Cuza” din București (promoția 2001), precum și alte cursuri de specializare în managementul situaţiilor de urgenţă.

Colonelul Zară ocupă funcţia de adjunct al inspector şef al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ”Țara Bârsei” al judeţului Brașov. De-a lungul carierei sale, ofiţerul a ocupat funcţii de execuţie şi comandă în cadrul Inspecţiei de Prevenire din cadrul ISU Brașov.

Schimbarea vine la două zile după ce această structură și-a prezentat bilanul pentru anul trecut.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here