Acasă Politic SE PROPUNE REORGANIZAREA STRUCTURII LOCALITĂȚILOR

SE PROPUNE REORGANIZAREA STRUCTURII LOCALITĂȚILOR

DISTRIBUIȚI

foto 2 reorganizare 

 

Un proiect de act normativ ela­borat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP) propune reorganizarea structurii localităţilor, astfel încât noua clasificare să poată fi utilizată pentru redirecţionarea anumitor tipuri de investiţii spre localităţi sau arii cu probleme de dezvoltare.

Potrivit proiectului de Lege pentru aprobarea Planului de Amenajare a Teritoriului Naţional – Secţiunea a IV-a – Reţeaua de localităţi, noua versiune ar trebui să reflecte mai bine situaţia reală la nivelul teritoriului naţional care, din punct de vedere statistic, indică faptul că există 3.181 unităţi administrativ-teritoriale de bază, dintre care 103 sunt municipii, 217 sunt oraşe şi 2.861 de comune care cuprind 13.750 de localităţi astfel: 320 de oraşe/municipii reşedinţă, 2.861 de sate reşedinţă, 473 de localităţi componente ale oraşelor/municipiilor, 470 de sate aparţinătoare de oraşe/municipii şi 9.626 de sate componente ale comunelor.

Astfel, se propune clasificarea unităţilor administrativ-teritoriale urbane în 7 categorii după cum urmează: I – municipiu capitală, de importanţă naţională, a II-a – poli regionali principali, a III-a – poli regionali secundari, a IV-a – poli judeţeni principali, a V-a – poli judeţeni secundari, a VI-a – centre urbane cu rol zonal, municipii şi oraşe cu rol de servire teritorial, a VII-a – centre urbane cu funcţii specializate.

Locali­tăţile componente ale municipiilor şi oraşelor sunt incluse în reţeaua localităţilor urbane.

 

Vom avea oraşe cu caracteristici rurale

Proiectul de lege introduce câteva categorii speciale: comune, municipii şi oraşe cu scăderi semnificative de populaţie, municipii, oraşe, comune cu localităţi sub 100 de locuitori la recensământul din 2011, oraşe cu caracteristici rurale. Astfel, se propune introducerea noţiunii de oraş cu caracteristici rurale definit ca o localitate cu scădere demografică în intervalul 1990 – 2012, care are peste 30% din populaţie ocupată în sectorul primar (la ultimul recensământ), peste 40% din populaţia totală localizată în sate aparţinătoare şi localităţi componente şi peste 50% din străzi nemodernizate.

”Clasificările propuse pot fi utilizate pentru direcţionarea a­numitor tipuri de investiţii spre localităţi/arii cu probleme de dezvoltare. Este imperios necesară revizuirea sistemului actual ineficient de stabilire a statutului urban/rural care a permis, în lipsa unui mecanism de moni­to­rizare, trecerea în categoria urbană a unor comune fără potenţial de urbanizare şi fragmentarea administrativă a altor comune”, se arată în nota de fundamentare a proiectului.

 

Comune cu funcţie de loc central

Pe de altă parte, pentru unităţile administrativ-teritoriale rurale se propune o grupare pe două categorii, respectiv poli rurali (comune cu funcţie de loc central) şi alte comune. Satele componente ale polilor rurali şi comunelor, precum şi satele aparţinătoare municipiilor şi oraşelor îşi păstrează caracterul rural şi aparţin reţelei de locali­tăţi rurale.

Proiectul de lege va reglementa procedurile de trecere de la o categorie de unităţi administrativ-teritoriale la alta şi cea de actualizare a clasificării locali­tăţilor urbane şi rurale.

Trecerea de la o categorie la alta se va putea face la propu­nerea consiliilor locale, cu consultarea populaţiei prin referendum şi a instituţiilor implicate, doar cu respectarea dotărilor prevăzute în anexe şi cu îndeplinirea a două treimi din numărul prevăzut de indicatori minimali. – CĂLIN MATEI

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

4 × two =