Acasă Info Local SE POATE SI PENTRU ILFOV

SE POATE SI PENTRU ILFOV

DISTRIBUIȚI

De la 1 noiembrie a.c., Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor va trimite permisele de conducere emise de Serviciile din Municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov la domiciliul cetățenilor, folosind serviciul de curierat al Poștei Române. Opțiunea este disponibilă deja la nivelul celorlalte județe ale țării.

Solicitanţii vor primi înscrisuri doveditoare înlocuitoare cu drept de circulaţie, permisele de conducere urmând a fi trimise la adresa menţionată în termen de două zile lucrătoare. Persoanele care nu doresc să primească documentul prin curier au opțiunea de a-l ridica personal.

Măsura se va aplica și în cazul candidaților declarați ”Admis” la proba practică a examenului pentru obținerea permisului de conducere, fără a mai fi necesar ca aceștia să se deplaseze la sediul Serviciilor Publice Comunitare Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor.

În cazul în care livrarea nu poate fi realizară prin serviciul de curierat, permisul de conducere va putea fi ridicat ulterior de la sediul celor două servicii publice comunitare.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here