Acasă Uncategorized Se majorează fondurile necesare funcționăriiunităților de asistențã medico-sociale

Se majorează fondurile necesare funcționăriiunităților de asistențã medico-sociale

DISTRIBUIȚI


La propunerea Ministerului Sănătății, Executivul a aprobat o hotărâre care modifică HG nr.459/2010 pentru aprobarea standardului de cost/an pentru servicii acordate în unităţile de asistenţă medico-sociale şi a unor normative privind personalul din unităţile de asistenţă medico-socială şi personalul care desfăşoară activităţi de asistenţă medicală comunitară

 Actul normativ prevede majorarea fondurilor necesare funcționării unităților de asistențã  medico-sociale de la 40.872 lei/pat/an la 59.677 lei/pat/an, ca urmare a creșterii  drepturilor salariale ale personalului încadrat, cât și a majorării cheltuielilor cu medicamente și materiale sanitare din ultima perioadă.

Standardul de cost a mai fost actualizat în luna decembrie 2016 în funcţie de nivelul cheltuielilor determinate de funcţionarea la parametrii corespunzători a unităţilor de asistenţă medico-socială

Marea majoritate a unităţilor de asistenţă medico-sociale funcţionează în subordinea consiliilor locale comunale, care nu dispun de veniturile proprii necesare pentru a asigura finanţarea suplimentară a unităţilor de asistenţă medico-sociale

Unităţile de asistenţă medico-sociale sunt organizate şi funcţionează ca o structură intermediară între unităţile sanitare şi unităţile de asistenţă socială.

Beneficiarii serviciilor acordate în unităţile de asistenţă medico-socială sunt persoane cu afecţiuni cronice care necesită, permanent sau temporar, supraveghere, asistare, îngrijire, tratament şi care, datorită unor motive de natură economică, fizică, psihică sau socială, nu au posibilitatea să îşi asigure nevoile sociale, să îşi dezvolte propriile capacităţi şi competenţe pentru integrare socială.

La nivel naţional sunt avizate 68 unităţi de asistenţă medico-socială, cu 3.268 de paturi avizate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here