Acasă Educatie SCRIMERII DIN CIOLPANI AU CUCERIT CAPITALA

SCRIMERII DIN CIOLPANI AU CUCERIT CAPITALA

DISTRIBUIȚI

scrimaEste 25 ianuarie 2015, o zi mohorata de iarna. Burniteaza si parca nu-ti vine sa iesi din casa.

Din Comuna Ciolpani, de la Scoala Gimnaziala nr.1, insotiti de catre directorul scolii, prof. Stan Elena, au plecat, cativa copii, inspre Capitala.

Ajunsi la Bucuresti, s-au indreptat spre Clubul Sportiv Steaua.

La usa, ii astepta antrenorul de scrima, prof. Bogdan Paschen.

Au intrat in sala mare, cu plansele pe care urma sa aiba loc un concurs de scrima.

Tineri si tinere imbracati in costume albe, cu manusi albe in maini si cu masti pe fata, se antrenau inca, ori isi faceau incalzirea. Isi vorbeau politicos, ca niste oameni bine educati, ca facand parte din lumea buna. Se auzeau zgomotul floretelor, al spadelor si al sabiilor.

Pentru ca … sa stiti …. Scrima e de pe vremea lui D’Artagnan al Frantei si a practicat-o, mai tarziu, ca sport al elitelor, trecand si in alte tari.

Inca de prin anii ’40 Romania a inceput sa aiba rezultate deosebite la acest sport, prin anii ’50, fetele noastre fiind deja campioane mondiale, ca si astazi.

Scrima a fost tinuta mult timp departe de ochii publicului, fiind un sport de salon. Pentru ca nu e un sport usor, ci este “ o afacere a capului”, că trebuie să gândesti, sa-ti ascunzi intentia, sa ghicesti ce vrea sa faca adversarul, sa inventezi si sa-ti  mulezi personalitatea pe acest sport. Trebuie sa ai reactii rapide si sa le exprimi cand tragi pe plansa, pentru a marca tuse contra adversarului.

In scrima fair play-ul conteaza mai mult decat in alte sporturi, iar actele injuste sunt taxate la nivelul regulamentului si la nivel personal, caci sunt vizibile cat priveste echipa, acolo se aplica dictonul “ Toti pentru unul si unul pentru toti”- coeziune, ajutor reciproc, respect.

Despre aceste lucruri le-a vorbit elevilor in mica noastra sala de sport de la Scoala Gimnaziala nr.1, Ciolpani, antrenorul lor de scrima.

Asa ca, iata-i acum, deja la un concurs. Au inceput frumos, dupa povetele antrenorului si s-au trezit, la sfarsitul concursului pe podium.

Apostol Cosmin din clasa a III a a obtinut trofeul “ Cupa de iarna editia a VI-a” la baieti, iar colega lui, tot din clasa a III-a, invatatoare Matache Sora, a obtinut trofeul “Cupa de iarna editia a VI-a” la fete.

Sala a devenit neincapatoare pentru bucuria emanata si cand au plecat spre casa simteau ca pluteau si li se parea ca ziua s-a luminat si ea, de veselie.

E primul lor trofeu si suntem siguri ca vor urma multe altele, caci ii vor convinge si pe alti colegi din scoala sa se apuce de acest sport nobil, sa poata participa la concursuri cu o echipa de scrima numita ( ne-am si gandit cum) “ Codrii Vlasiei”. Succes in continuare! – Prof. Ioana Constantinescu – Macovei

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here