Acasă Economie S-a redeschis Târgul de la Bragadiru

S-a redeschis Târgul de la Bragadiru

DISTRIBUIȚI

După mai bine de trei luni în care multe dintre afaceri au fost puse la pământ, Târgul Agroalimentar din Bragadiru, aflat pe strada Unirii, la ieșirea din oraș spre Vârteju, s-a redeschis duminică, 28 iunie 2020.

Noile dotări (2.000 metri pătrați construiți, iluminat interior, iluminat stradal, camere video de supraveghere, 30 de spații comerciale și un grup sanitar cu apă caldă și căldură) se desfășoară acum pe un hectar și jumătate. Iulian Stoica, unul dintre proprietarii firmei ”Piețe și Târguri Bragadiru”, cea care a concesionat spațiul pentru următorii 25 de ani de la Consiliul Local Bragadiru, spune că investiția se ridică la aproximativ o jumătate de milion de euro, din fonduri private, iar la finalul concesiunii, întreaga investiție rămâne primăriei. Pentru început, până la finalizarea tuturor amenajărilor (spații comerciale pentru produse alimentare și nealimentare), târgul funcționează în week-end, iar ulterior programul va fi extins și în cursul săptămânii.

”Amenajarea și tot ce e aici sunt făcute de societate, nu de primărie. Am luptat foarte tare să obținem toate avizele necesare pentru că investiția este destul de mare, peste 500.000 de euro. Numai în amenajarea terenului au fost investiți peste 100.000 de euro, bani privați. Am înțeles că doar un târg din București-Ilfov mai este cu avizele la zi, cel de la Afumați”, spune Iulian Stoica.

Tariful pentru închirierea unei tarabe este 10 lei/zi în timpul săptămânii și 25 de lei în zilele de week-end. Un spațiu pentru produsele din carne, inclusiv pește, cu vitrine frigorifice, se află încă în curs de amenajare, iar pentru perioada sărbătorilor pascale administratorii vor să amenajeze inclusiv un spațiu pentru sacrificarea mieilor.

Comercianții, majoritatea producători, sunt din Ilfov, Dâmbovița și Giurgiu, iar prețurile produselor sunt, în multe cazuri, sub cele practicate în București.

”25 de lei/zi duminica și 10 lei/zi în cursul săptămânii. Avem cel mai mic preț din România la închirierea tarabei, la amenajările pe care le punem la dispoziție. Cu apă curentă, cu tot, prețul e mic. Vom vinde separat, în raioane, carne, pește, mezeluri. Există grupuri sanitare cu apă curentă, inclusiv încălzire pentru perioada de iarnă. Spațiile comerciale vor avea aer condiționat, vitrine frigorifice”, a precizat Iulian Stoica.

Deși nivelul taxei de tarabă este scăzut, încă mai sunt probleme cu comercianții care preferă să vândă direct din mașină: ”Încercăm să îi mutăm, dar e greu să îi convingem. Spun că sunt obișnuiți cu spațiu larg. Dacă au două zarzavaturi ce putem să facem, nu suntem absurzi. Măcar să le fie bine. Dacă o să le fie bine o să plătească și la tarabă în final”, susține, la rândul său, Ilie Stan, celălalt administrator al firmei. Toți comercianții au certificat de producător, pentru că sunt verificați: ”Altfel, nu vând, pentru că așa e contractul. Acum, cam 80% au adus actele în regulă”.

Chiar în prima zi de redeschidere, la prima oră, reprezentanții DSP, DSV, Poliției și Jandarmeriei au fost în control.

Iulian Stoica crede că nu prea există în țară un asemenea târg amenajat, pentru că nu are nimeni curaj să investească atâția bani, iar dacă ar fi să o ia de la capăt, s-ar gândi de două ori. Mizează însă pe triplarea numărului de clienți pentru a-și amortiza investiția. ”De exemplu, am pus o taxă de un leu la toaletă. Bazinele cu apă sunt mari, sunt condiții civilizate, săpun, hârtie igienică. Însă lumea nu vrea să dea. Dacă fiecare ar face curat după ce folosește toaleta nu am mai cere leul acela”.

Așadar, localnicii, dar și bucureștenii pot veni din nou să se aprovizioneze la târgul de la Bragadiru. – CĂLIN MATEI

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

9 + nine =