Acasă Economie Românii vor servicii medicale la nivel european!

Românii vor servicii medicale la nivel european!

DISTRIBUIȚI

Leafa medicilor și asistenților crește cu 287%

Creşterile salariale prevăzute de Legea cadru nr.153/2017, privind salarizarea personalului medical din fonduri publice, se aplică în două etape: Începând cu data de 1 ianuarie 2018, salariile brute ale personalului medical cresc cu 25% faţă de nivelul acordat în luna decembrie 2017, inclusiv cel al sporurilor aflate in plata la 31 decembrie 2017, iar de la 1 martie 2018, salariile medicilor și asistenților medicali cresc la nivelul salariilor de bază stabilite la nivelul anului 2022.

În acest context, începând cu data de 1 martie 2018, salariile brute de bază ale medicilor şi asistenţilor medicali vor crește față de luna ianuarie 2018, cu procente cuprinse între 70 și 172, susține Ministerul Sănătății.

”Dacă salariile personalului medical vor ajunge în foarte scurt timp la nivelul altor state dezvoltate din UE, trebuie să oferim și servicii medicale la nivel european. Sunt convinsă ca nu este doar așteptarea mea, ci a tuturor pacienților care au nevoie de un act medical de calitate atunci cand ajung la spital”, a declarat Sorina Pintea, ministrul Sănătății.

Exemple de creșteri salariale nete, la care se vor adăuga sporurile, gărzile și contravaloarea indemnizației de hrană:  medic rezident anul III unităţi sanitare clinice: 103% (8.343 lei), medic primar, anatomie patologică şi medicină legală: 71% (20.234 lei), medic rezident anul I, servicii de ambulanţă/compartimente de primire urgenţe/ secţii / compartimente de ATI: 106% (7.098 lei), asistent medical, studii superioare, servicii de ambulanţă / compartimente de primire urgenţe / secţii / compartimente de ATI: 67% (5.545 lei), medic primar, unităţi sanitare neclinice: 172% (15.254 lei), asistent medical PL, unităţi sanitare neclinice: 70% ( 4.794 lei),

De asemenea, medicii rezidenți vor beneficia de creșteri ale salariului de bază (nete) între 151% și 287%.

Eșalonat, până în anul 2022, vor beneficia de creșteri salariale și alte categorii de personal sanitar, ca de exemplu: infirmieră din unităţi sanitare neclinice: 145% (4.420 lei), ambulanţieri: 99% (5.143 lei), logoped, sociolog, profesor CFM, kinetoterapeut, asistent social, din unităţi clinice: 82% (5.303 lei).

Conform Legii salarizării, se acordă o creștere de 25% a salariului brut, dar acesta să nu depășească nivelul stabilit pentru anul 2022.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here