Acasă Anchete România, tot mai coruptă

România, tot mai coruptă

DISTRIBUIȚI

Raportul privind Indicele de Percepție a Corupției 2019, lansat joi de Transparency International (TI), arată că în peste două treimi dintre țări eforturile împotriva corupției fie au stagnat, fie au făcut pași înapoi, România rămânând sub media Uniunii Europene.

Indicele reflectă percepția pe care mediul de afaceri o are cu privire la corupția existentă în sectorul public, relatează Europa Liberă.

”Deși s-au înregistrat și unele progrese, majoritatea statelor nu reușesc să combată în mod eficient corupția din sectorul public. Doar 59 de țări dintr-un total de 180 au obținut scoruri de peste 50 de puncte, media la nivel global fiind aceeași ca în anii precedenți, de 43 de puncte”, precizează TI.

Transparency International realizează acest clasament prin acordarea de puncte, de la 0 la 100, în care 0 înseamnă “foarte corupt”, iar 100 “deloc corupt”.

România se află pe penultimul loc la nivelul UE

La nivelul Uniunii Europene, cele mai puțin corupte state rămân Danemarca (87 puncte, în scădere cu un punct față de 2018), Finlanda (86 puncte, în creștere cu un punct față de 2018) și Suedia (85 puncte, la fel ca în 2018).

România rămâne mult sub media Uniunii Europene, apreciază TI. Media la nivelul UE scade de la 66 la 64 de puncte. România a obținut 44 de puncte și se află, astfel pe penultimul loc la nivelul Uniunii. Pe ultimul loc este Bulgaria (43 de puncte), în vreme ce Ungaria obține același punctaj ca România.

În cazul României, se poate vorbi de o degradare a situației, o scădere de trei puncte față de 2018. În urmă cu 8 ani, în 2012, România a mai înregistrat un astfel de scor.

O situație asemănătoare are Polonia, care, în 2019, obține 58 de puncte, la fel ca în 2012.

Recomandările Transparency International

”Lipsa de integritate la nivel politic contribuie la menținerea gradului mare de corupție în instituțiile publice”, precizează TI.

Transparency International recomandă guvernelor mai multe măsuri pentru îmbunătățirea scorului.

Consolidarea independenței față de factorul politic pentru sistemele de control și echilibru, precum și promovarea separării puterilor în stat;

Elaborarea de mecanisme care să respingă orice tratament preferențial în alocarea resurselor și prestarea serviciilor publice;

Măsuri de control asupra finanțărilor politice, pentru a preveni influența excesivă în politică;

Măsuri de gestionare a conflictelor de interese, astfel încât să se reducă riscul de influență nejustificată în elaborarea de politici publice, precum și aplicarea de reguli clare privind pantouflage-ul.

Consolidarea integrității în procesele electorale, prevenirea și sancționarea campaniilor de dezinformare – măsuri esențiale prin care cetățenii pot înțelege că își pot folosi votul pentru a pedepsi politicienii corupți.

Implicarea societății civile în monitorizarea și expunerea faptelor de corupție, inclusiv prin asigurarea unei mai bune protecții a avertizorilor de integritate și a jurnaliștilor.

Transparency International Romania susține că succesul luptei împotriva corupţiei este direct legat de instituţii puternice şi stabile.

”Avem nevoie de instituţii puternice, independente, de lideri responsabili şi cetăţeni implicaţi în viaţa comunităţii locale, care să sancţioneze derapajele”, precizează TI.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here