Acasă Economie România a urcat două locuri în clasamentul privind implementarea Obiectivelor pentru Dezvoltare...

România a urcat două locuri în clasamentul privind implementarea Obiectivelor pentru Dezvoltare Durabilă

DISTRIBUIȚI

În cadrul Forumului Politic de Nivel Înalt privind Dezvoltarea Durabilă care se desfășoară zilele acestea la New York sub egida Consiliului Economic şi Social al ONU (ECOSOC), România a fost coorganizator al evenimentului conex ”Governance of the SDGs: Learning from country experiences and defining an agenda for the future”. Conferința a fost inițiată de Guvernul României prin Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă în parteneriat cu Guvernul Islandei și OCDE.

”România a urcat două locuri într-un an în clasamentul privind implementarea Obiectivelor pentru Dezvoltare Durabilă realizat de echipa renumitului economist Jeffrey Sachs. Suntem pe locul 42 din 162. Mai avem, însă, multe lucruri de îmbunătățit pentru a reuși să implementăm cu succes Agenda 2030. De aceea, evenimentele de tipul celui pe care l-am organizat astăzi sunt foarte importante. Trebuie să fim suficient de înțelepți încât să învățăm unii de la alții, întrucât tranziția către o societate durabilă ne aduce provocări comune pe care le putem depăși doar împreună”, a declarat László Borbély.

Obiectivul evenimentului a fost acela de a facilita schimburile de bune practici, cât și discuțiile despre provocările și oportunitățile implementării Obiectivelor pentru Dezvoltare Durabilă. Plecând de la această conferință, OCDE își propune să lanseze în septembrie un hub global care, pornind de la experiențele statelor, să realizeze propuneri de politici publice pentru implementarea Agendei 2030. Împreună cu prim-ministrul Islandei, Katrín Jakobsdóttir, prezent la eveniment, Departamentul și-a asumat un rol de lider în coordonarea acestui hub. De asemenea, a fost lansată și cartea Governance as an SDG Accelerator: Country experiences and tools.

În cadrul evenimentului au luat cuvântul fostul prim-ministru din Noua Zeelandă, Helen Clark,  și ministrul Dezvoltării Regionale din Republica Cehă, Klára Dostálová. De asemenea, au avut intervenții și coordonatori naționali ai implementării Agendei 2030, precum înaltul comisar Cristina Gallach din Spania, și Annika Lindblom din Finlanda.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here