Acasă Editorial Risipa noastră cea de toate zilele…

Risipa noastră cea de toate zilele…

DISTRIBUIȚI

Abordarea risipei bunurilor materiale ale unei naţiuni este complexă, controversată şi inevitabilă. Cele două “moduri de producţie” pe care mulţi dintre noi le-am parcurs/trăit sunt conntradictorii şi total opuse. Printre altele, socialiştii au aplicat un drastic program de economisire a resurselor de tot felul: mai ales, energetice şi alimentare, care, însă a depăşit cu mult, suportabilitatea normal/umană a populaţiei României. A fost unul dintre factorii de “revoltă spontană şi populară” din decembrie 1989. Atât de drastică a fost “economisirea” încât a atins cote aberante: întreruperea curentului electric (mai ales în mediul rural), cartelarea zahărului şi a uleiului, limitarea programelor de televiziune la doar două ore şi eliminarea celui de al doilea post naţional (TVR 2). Completate de restricţii severe provind distribuirea căldurii în oraşe şi a buteliilor de aragaz (cu preponderenţă în mediul rural), interzicerea celor din mediul rural (printre care şi ilfovenii noştri) de a cumpăra produse alimentare de strictă necesitate din capitala judeţului lor, Bucureşti, dar şi în restul ţării, restricţii severe prinvind circulaţia autoturismelor şi multe, multe altele.  Şi toate acestea în condiţiile în care resursele alimentare şi energetice ale României socialiste erau considerabile…

Au trecut atâţia ani şi ne punem, azi, o întrebare simplă: Cui au folosit aceste restricţii aberante?  Românului simplu în nici un caz!

Dar s-au produs evenimentele din 1989 şi a fost readus capitalismul pentru care mulţi, printre care şi noi, în rândurile noastre, folosim eticheta “neocapitalism”. Prima măsură luată de noile autorităţi post-socialiste a fost  “de a da drumul sacului”. Operaţiune care continuă şi astăzi, deşi orice sac are şi un banal şi realist material fund…

S-a trecut la ceea ce capitalismul a promis şi, se observă, deocamdată, că se ţine de cuvânt: “Implementarea economiei de consum”. Şi noi cei mai vechi obişnuiţi şi afectaţi de super-austeritatea socialistă suntem consternaţi de incredibila risipă de resurse materiale care se produce constant chiar sub ochii noştri.

Un studiu din jurul anilor 1980, efectuat de o instituţie specializată din acele timpuri, atrăgea atenţia că dacă se continuă trendul (atenţie, de atunci) al creşterii numărului deţinătorilor de autoturisme (evident, preponderent marca românească, Dacia), în următorii zeci de ani, carosabilul Bucureştilor va fi ocupat, în proporţie de peste 50%, cu autoturisme parcate! Poate spune cineva că nu este situaţia de azi când, de exemplu, un ilfovean care descinde în capitala judeţului său, pur şi simplu, nu găseşte un loc de parcare în orice zonă a Bucureştilor?

Despădurirea României continuă nu prin folosirea normală a lemnului pentru mobilă, alte întrebuinţări industriale sau cel de calitate inferioară pentru foc. Aceste resurse naturale preţioase ale ţării sunt folosite ca hârtie pentru scrisori, scrisorele, pentru a informa cetăţeanul despre plata telefonului, energiei electrice, cu facturi pentru  cablu, informări de la bănci, bonuri fiscale, informări de la primării, de la poliţie, amenzi, şi mai ales  o multitudine de reclame tipărite si expediate “la domiciliu”! De parcă nu ar exista televiziuni comerciale, radio, internet, telefoane.

Să dăm un exemplu oarecum surprinzător privind risipa mai ales din marile oraşe. Animalele au o calitate primordială: acolo unde găsesc hrană suficientă, instinctiv, genetic, caută să-şi perpetueze prolific specia. La câtă mâncare, în exces, există în marile oraşe, şi mai ales în Bucureşti, de ce ne (mai) mirăm de prolificitatea câinilor?

Şi nu putem să încheiem fără a prezenta o gravă problemă care afectează, în special judeţul nostru: împânzirea teritoriului său cu materiale reciclabile: PET-uri, hârtii, ambalaje pentru produsele destinate copiiilor (care deţin preponderenţa), resturi menajere, mobilier uzat etc. Care şi ele denotă o educaţie cetăţenească aproape inexistentă. Şi o risipă fără limite când pentru toate acestea există posibilităţi concrete de materializare, chiar dacă veniturile băneşti obţinute, prin acest demers, sunt modeste. Revenim prin a afirma clar că este vorba şi de o educaţie civică, educaţie care ţine de un bun simt elementar-înnăscut. Aşadar, “ecomomie de consum” sau risipă? – VASILE BOLBOJA

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here